Chinezii vin cu o soluţie care va revoluţiona transportul urban. Invenţia pare să fie din altă lume. Parcă ar fi din filmele SF. Marile oraşe vor beneficia de ea şi costă numai 10% din preţul unei linii de metrou.
Aglomeraţia din marile oraşe reprezintă o mare problemă pentru locuitori. Pentru rezolvarea ei, chinezii s-au gândit să construiască un tren stradal, care merge pe deasupra maşinilor. Proiectul a fost propus în anul 2010 de o companie chinezească şi se numeşte 3D Express Coach. El a fost inclus de revista Time în topul celor mai bune 50 de invenţii din lume. La numai trei ani de la apariţia acestuia, se lucrează la implementarea lui în şase oraşe din China. În Beijing, lucrările sunt cele mai avansate, pentru o linie de 186 km.
Trenul stradal are aproape 8 metri lăţime şi 7,8 metri înălţime, iar pasagerii vor sta în compartimentele suspendate, la aproape 3 metri. Acest lucru va asigura spaţiu suficient pentru că majoritatea maşinilor să poată trece pe dedesubt. 3D Express Coach Nu va ocupa o întreagă bandă, deşi are 36 de metri lungime.
Cele două benzi de sub tren vor putea fi folosite fără probleme de maşini, lucru imposibil în cazul autobuzelor clasice sau al tramvaielor. Vehiculele prea înalte vor fi detectate înainte de senzori, care vor activa semanele luminoase de avertizare. Dacă le ignoră, vor fi oprite de limitatoare fixe de înălţime.
Construcţia îi permite să treacă lejer pe sub poduri şi să oprească în staţii suspendate. Pasagerii pot urca şi coborî cu ajutorul lifturilor încorporate în tren. Fiecare dintre cele trei vagoane poate transporta 300 de persoane, iar designul nu-ţi dă deloc impresia că stai într-un loc aglomerat, datorită plafonului panoramic şi a geamurilor imense.
În partea inferioară, 3D Express Coach e prevăzut cu mai multe indicatoare, sisteme de semnalizare şi monitorizare video. Fiecare roată are propriul ei motor electric şi sistem de frânare. Ddesign-ul părţii de jos a trenului este unul deschis, pentru ca şoferii maşinilor să nu aibă iluzia optică de mers înapoi, atunci când trenul trece pe deasupra.
Designerii s-au gândit şi la situaţiile extreme. În caz de urgenţă sau accident, 3D Express Coach e prevăzut cu tobogane pentru evacuarea pasagerilor, asemănătoare cu cele folosite la avioane. Maşinile vor fi avertizate de semnale luminoase dacă se apropie prea mult de laterale. În cazurile extreme, pot fi oprite de bariere. Singura problemă a chinezilor ar putea apărea la curbe. Teoretic, maşinile vor fi oprite de un semafor amplasat sub tren şi vor fi nevoite să acorde prioritate. Şoferii sunt însă oameni şi pot ignora luminile roşii, iar rezultatul ar fi dezastruos. O soluţie ar putea fi însă semnele de circulaţie proiectate pe perdea de apă.