Premierul ungar, Viktor Orban, a făcut sâmbătă o aluzie la posibilitatea ca ţara sa să părăsească Uniunea Europeană, fiind pentru prima dată când evocă o astfel de posibilitate, relatează DPA, citată de Agerpres. El a acuzat că Uniunea Europeană ar duce „un război sfânt, un jihad” sub sloganul statului de drept, a declarat politicianul naţionalist de dreapta în cadrul unui discurs în faţa susţinătorilor din Budapesta sâmbătă, înaintea alegerilor parlamentare din 3 aprilie.

 

Orban este sub o presiune majoră din partea opoziţiei unite, fiind pentru prima oară când partidele de opoziţie au un candidat comun în persoana lui Peter Marki-Zay, care a promis că dacă va câştiga alegerile va investiga afacerile de corupţie de la vârful regimului Orban.

 

În acelaşi timp, el a cerut „toleranţă” din partea UE faţă de Ungaria. În caz contrar, a spus el, nu va fi posibil să se continue pe o cale comună. Orban a vorbit cu câteva zile înainte de o decizie a Curţii Justiţie a UE (CJUE) privind noul mecanism al UE privind statul de drept.

 

În cadrul acestui sistem, ţările care încalcă statul de drept ar putea pierde fonduri de la bugetul general al UE. Ungaria şi Polonia au depus o plângere împotriva acestui mecanism, care a fost adoptat în decembrie 2020. CJUE urmează să se pronunţe miercuri.

 

Instituţiile UE şi organizaţii de apărare a drepturilor omului îl acuză pe Orban, care conduce Ungaria din 2010, de distrugerea democraţiei şi a statului de drept. Orban a contrazis sâmbătă această evaluare. ”Pentru ei, statul de drept este un mijloc prin care vor să ne transforme în ceva asemănător cu ei”, a spus el.

 

Dar Ungaria nu vrea să devină ca Europa de Vest, aşa cum nu se aşteaptă ca Occidentul să adopte politicile ungare de azil sau de familie.

 

Ungaria a vrut să menţină UE unită „în ciuda alienării culturale tot mai mari”. Acesta este motivul pentru care Budapesta a făcut ”oferte de toleranţă” atât Bruxelles-ului, cât şi Berlinului în mai multe rânduri. ”Nu există altă soluţie, ci doar toleranţă. Aceasta este singura modalitate de a găsi o cale comună”, a continuat Orban.

 

Tot sâmbătă, la marele său miting de campanie, Orban a făcut noi promisiuni electorale. Potrivit agenţiei MTI, Orban a promis că în acest an salariul minim va creşte cu 20%, iar impozitele pe muncă vor scădea cu 4%. În plus, el a anunţat că limitarea preţurilor la carburanţi va fi prelungită cu încă trei luni.

 

 

 

 

Sursa: www.g4media.ro