Mai mulţi pasageri au declarat pentru BBC că au petrecut cinci, şase sau şapte ore aşteptând duminică seara la frontieră, din cauza faptului că doar câţiva angajaţi se ocupau de procesarea documentelor. “Coada nu părea să se termine niciodată”, a spus o pasageră

 

”Faptul că pasagerii care sosesc stau la coadă ore întregi este complet nerezonabil şi niciun aeroport nu are spaţiul pentru a menţine distanţa socială la cozi de peste patru ore, aşa cum s-a întâmplat în ultimele săptămâni. Este profund regretabil că Forţa de Frontieră nu a reuşit să ofere resurse adecvate”, spune conducerea aeroportului.

 

Reprezentanţii Heathrow spun că este responsabilitatea Forţei de Frontieră şi a guvernului să se asigure că procesele sunt gestionate corespunzător şi efectuate eficient fără a afecta pasagerii.

 

Lucy Moreton, secretar general al sindicatului pentru frontiere şi imigrare spune că pentru a se respecta măsurile de siguranţă anti-Covid angajaţii lucrează în spaţii delimitate, câte zece pe tură, iar alţi angajaţi nu pot veni în ajutor nici chiar atunci când aglomeraţia creşte.

 

Un angajat din departamentul de imigraţie de la Heathrow, care a vorbit sub anonimat, a declarat că situaţia este haotică: “Este o mizerie. Nu putem să ne desfăşurăm fără a încălca măsurile de sănătate şi siguranţă. Oricum nu avem personal”. Pasagerii au semnalat că distanţarea socială nu a fost respectată şi au catalogat condiţiile din aeroport ca inumane.

 

Oficialii au mai spus că duminică au lipsit “foarte multe” din pachetele de testare obligatorii, iar asta a încetinit procesul deoarece au trebuit achiziţionate în timp real.

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro