Un studiu al Băncii Mondiale arată că un copil născut astăzi în România va atinge la maturitate doar 58% din potenţialul său de productivitate, adică va fi cu mai mult de 40% sub ceea ce ar trebui. Asta se va reflecta în veniturile pe care le va obţine, în calitatea vieţii sale de adult şi mai apoi asupra copiilor săi prin ceea ce le oferă. Copiilor li se transmite şi o moştenire socială, nu doar genetică.

Şi ce e mai prost este că acest indicator este în deterioare. Acum zece ani era puţin mai sus, la 60%.

Izolat, acest procent poate părea artificial. Pentru că e abstract şi noi avem tentaţia de a ne uita la cazuri concrete. Dar el vrea să reflecte o stare generală. Şi medie. Pentru că avem copii excepţionali care ajung să lucreze la mari grupuri în poziţii înalte. Potenţialul lor este şi depăşit. Dar avem şi o mare masă a unor copii lipsiţi de şanse care ajung să supravieţuiască în sate izolate din agricultură şi care ating... 5% din potenţial! Procentul e aleatoriu, doar pentru a ilustra situaţia de fapt.

Cum pierde România capitalul uman

Capitalul uman nu are şansa să se dezvolte cum ar trebui şi sunt factori economici, de educaţie şi sănătate.

Acel potenţial este calculat în funcţie de anii de şcoală, în funcţie de speranţa de viaţă în România şi la acestea suferim cel mai mult.  Speranţa de viaţă mai mică înseamnă mai puţini ani de activitate, deci omul nu ajunge la tot ce ar putea da.

Sunt şi criterii calitative şi cantitative. Studiul arată că procentajul tinerilor cu vârsta de 15 ani care vor supravieţui până la vârsta de 60 de ani se ridică la doar 88%, comparativ cu 93% în Franţa sau 95% în Suedia.

Dar abia de la educaţie începe diferenţa: abandonul şcolar de la noi şi continuarea sa, analfabetismul funcţional. Banca Mondială estimează că un copil din România beneficiază de doar 8,4 ani de învăţare, ca medie. Înseamnă lipsa a peste trei ani de educaţie în acest indice al Băncii, care nu ia în calcul doar durata studiilor, ci şi calitatea învăţării. Practic, social, generaţii întregi sunt neterminate!

Ce înseamnă copilul pentru familiile de la sat şi de la oraş

Iarăşi trebuie văzut ansamblul, nu cazurile individuale pe care le ştim în cercul nostru. Pentru că apare acea placă veche a celor două Românii. Natalitatea în păturile defavorizate este mai mare, pe când cei cu venituri mari au mai puţini moştenitori. Şi sunt multiple motive - de la cultură, egoism, până la perspectiva asupra copilului.

În societatea rurală copilul are şi o trăsătură de factor de producţie - ajută la muncă, pe când în mediul, să-i zicem puţin emancipat, este doar un cost. Iar părintele evită să aibă costuri mult mai mari. Adică mulţi copii.

Din educaţie şi sănătate pornesc problemele. Acolo, lipsa de preocupare, de investiţii, a programelor de incluziune generează o astfel de situaţie tristă.

Sursa: www.digi24.ro