Vaccinul împotriva coronavirusului, anunţat triumfător de ruşi, după nici două luni de testare este privit cu scepticism de comunitatea ştiinţifică internaţională şi de experţii în sănătate publică.
S-ar putea să mai treacă luni bune până vom avea într-adevăr un vaccin anti-Covid sigur şi eficient, potrivit specialiştilor.
Pe de altă parte însă, marile companii farmaceutice se întrec să testeze o altă “armă” în lupta cu această boala perfidă, tratamentele cu anticorpi.
Cum acţionează un tratament cu anticorpi
Anticorpii sunt proteine pe care le produce corpul când apare o infecţie. Se ataşează de virus şi ajută la eliminarea acestuia din organism. Vaccinul funcţionează prin “păcălirea” corpului; îl face să creadă că există o infecţie, astfel că produce anticorpi. Apoi, prin administrarea serului, corpul îşi “aminteşte” cum să reacţioneze când apar invadatorii microscopici reali, viruşi sau bacterii.
Chiar şi cu un vaccin poate să treacă o lună sau chiar două până când corpul îşi pregăteşte o apărarea eficientă.
Însă un tratament cu anticorpi, experimental deocamdată, grăbeşte procesul. Pentru că nu mai e nevoie ca sistemul imunitar sa fie antrenat. Corpul primeşte o versiune concentrată a anticorpilor care au actionat cel mai bine împotriva coronavirusului, în testele de laborator pe animale.
Anthony Fauci, director National Institute of Allergy and Infectious Diseases: Odată ce ai globulina hiperimună, îi ridici gradul de concentrare până la nivelul optim, astfel încât ştii că poate fi administrată unei persoane.
Virusolog: Efectul ar putea dura o lună
Myron Cohen, virusolog, Universitatea Carolina de Nord: Poate fi administrat într-o asemenea manieră încât să se difuzeze rapid în întregul organism. Iar corpul ar putea fi capabil să se protejeze şi să prevină infecţia imediat.
Un astfel de tratament cu anticorpi - al cărui efect ar putea dura o lună cel puţin - poate conferi o imunitate rapidă, fie şi temporară, persoanelor din categoria de risc ridicat pentru infecţia cu coronavirus: cadre medicale din linia întâi sau cei care împart aceeaşi locuinţă cu un bolnav de Covid-19. Poate fi administrat şi preventiv...
Myron Cohen, virusolog, Universitatea Carolina de Nord: La fabrici de procesare a cărnii sau la azilurile de vârstnici ne confruntăm cu situaţii în care coronavirusulu se răspândeşte scăpat de sub control. Iar dacă am avea ceva care poate fi administrat oricui nu este infectat, şi care ar putea preveni infecţia, şi care să acţioneze foarte rapid, ar fi un moment miraculos.
Studiile sunt foarte promiţătoare, iar un tratament cu anticorpi ar putea fi disponibil destul de curând, poate în aceasta toamnă, conform celor mai optimiste estimări.
Una dintre companii chiar a început să producă varianta sa de tratament cu anticorpi, sperând ca testele clinice aflate in curs de desfasurare vor da rezultatele asteptate, iar aprobările nu vor intârzia.
Alte companii testeaza tratamente cu anticorpi impotriva infectiei cu Sars-Cov-2, dupa ce au lansat, in trecut, produse similare împotriva Ebola, virusului Zika sau febrei galbene.
Sursa: www.stirileprotv.ro