Filmul musical ''Cats'' a dominat luni premiile Zmeura de Aur (Razzie Awards), care desemnează cele mai slabe producţii cinematografice ale anului 2019, ''câştigând'' şase trofee, incluzând pe cele pentru ''cel mai prost film'', ''cel mai prost scenariu'' şi ''cel mai prost regizor'', informează Reuters potrivit Agerpres.

 

Filmul ''Cats'', o adaptare pentru marele ecran a musicalului compus de Andrew Lloyd Webber, are în distribuţie o pleiadă de vedete printre care Judi Dench, Taylor Swift şi Idris Elba, costumate în feline cu ajutorul efectelor speciale. Pelicula a fost ridiculizată de critici şi a avut încasări dezastruoase, de doar 70 de milioane de dolari.

 

Razzie Awards sau Golden Raspberries au fost create în 1980 ca o alternativă parodică la sezonul premiilor de la Hollywood. Nominalizaţii au fost anunţaţi în februarie, cu o zi înainte de ceremonia Oscarurilor, cele mai prestigioase distincţii din industria cinematografică.

 

Nominalizaţii şi premiaţii sunt desemnaţi în urma votului online a circa 1.100 de membri Razzie din peste 20 de ţări, care se înregistrează online şi plătesc o taxă de membru în cuantum de 40 de dolari.

 

Printre cele şase trofee primite de ''Cats'', se numără ''cel mai prost actor într-un rol secundar'', acordat lui James Corden şi lui Rebel Wilson. Tom Hooper a fost desemnat ''cel mai prost regizor''.

 

 

 

 

 

Sursa: www.stiripesurse.ro