Molise, o regiune subpopulată din sudul Italiei oferă nou-veniţilor 700 de euro pe lună timp de trei ani pentru a se muta într-unul din satele sale.

Însă nu în orice condiţii. Satul trebuie să aibă mai puţin de 2.000 de rezidenţi, iar nou-venitul trebuie să dea asigurări că îşi va deschide o afacere.

“Dacă am fi oferit fonduri, ar fi fost doar un alt gest de caritate”, a declarat Donato Toma, preşedintele din Molise, pentru The Guardian. “Am vrut să facem mai mult; am vrut ca oamenii să investească aici. Îşi pot deschide orice fel de afacere: o brutărie, o papetărie, un restaurant, orice. E o modalitate de a insufla viaţă în oraşele noastre în timp ce creştem şi populaţia”.

Toma a mai anunţat că fiecare oraş cu mai puţin de 2.000 de locuitori va primi 10 mii de euro pe lună, bani cu care să pună la cale infrastructura şi să promoveze activităţi culturale. “Nu e doar vorba despre creşterea numărului de cetăţeni. Oamenii au nevoie şi de infrastructură şi de un motiv să rămână, altfel ne întoarcem la zero în câţiva ani”, a adăugat el.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică din Italia (Istat), Molise, cu o populaţie de 305.000 de oameni şi nouă oraşe, este una dintre regiunile care au pierdut cei mai mulţi locuitori în ultimii ani. Aproximativ 9.000 au plecat din 2014 până acum.

Totodată, pentru prima oară în ultimii 90 de ani, numărul cetăţenilor italieni care trăiesc în Italia a coborât la 55 de milioane, mai arată cifrele Istat. Între anii 2014 şi 2018, numărul italienilor rezidenţi a scăzut cu 677.000. Experţii sunt de părere că două motive din spatele declinului ar fi natalitatea scăzută şi migrarea tinerilor către alte ţări din Europa, în căutarea unor oportunităţi de muncă mai bune. Aproape 157.000 de oameni au părăsit Italia anul trecut, conform Istat.


Sursa: The Guardian