Boris Johnson este noul premier britanic, după ce Regina Elisabeta a II-a i-a încredinţat, oficial, această misiune. Johnson este pus pe fapte mari şi promite un cabinet care să reflecte “Marea Britanie modernă”.

 

În primul discurs de la preluarea funcţiei a vorbit iar despre Brexit şi a spus că Regatul Unit va părăsi Uniunea pe 31 octombrie.

 

“Vrem un acord cu Uniunea Europeană, dar vom fi pregătiţi şi pentru un alt fel de scenariu”, le-a declarat el jurnaliştilor.

 

Boris Johnson a fost primit cu aplauze de staff-ul reşedinţei din Downing Street 10. Cu câteva minute înainte, noul premier britanic a reiterat prioritatea absolută a mandatului său.

 

Boris Johnson: “Cei care au pariat împotriva Marii Britanii vor rămâne fără cămăşi, pentru că o să restabilim încrederea în democraţia noastră. O să ducem la îndeplinire promisiunile Parlamentului şi o să ieşim din UE pe 31 octombrie, fără nicio scuză.”

 

Johnson a vorbit şi despre cetăţenii din Uniunea Europeană - 3,2 milioane de oameni - care lucrează şi locuiesc în acest moment în Marea Britanie.

 

Boris Johnson: “Vă mulţumesc pentru contribuţia adusă societăţii noastre, pentru răbdarea voastră, şi vreau să vă asigur că veţi avea siguranţa dreptului de a trăi şi de a rămâne (în Marea Britanie, n.r.).”

 

Oficial, Johnson a fost invitat de regină să preia şefia guvernului, după ce a câştigat categoric cursa internă din partid. El a fost primit de Regina Elisabeta la Palatul Buckingham.

 

Drumul a fost cu peripeţii. Coloana oficială a fost blocată de câţiva protestatari, dar lantul uman a fost, în cele din urmă, rupt de poliţişti.

 

Pe de altă parte, mulţi s-au întrebat dacă noul premier se va pieptăna pentru întâlnirea cu regina. Până şi alegătorii pe care îi curta de curând i-au zis-o în fata.

 

O parte din presa britanică a comentat cu sarcasm finalul cursei pentru şefia guvernului britanic. Un ziar a anunţat că, nemulţumită, “regina Elisabeta a II-a se mută în Canada”, iar tabloidul Daily Mirror a scos pe străzi un autobuz londonez pe care scria “Boris, suntem cu ochii pe tine”.

 

Miercuri seara, sute de contestatari ai noului premier s-au adunat în centrul Londrei.

 

Boris Johnson a făcut deja primele mutări. I-a înlocuit pe unii dintre miniştrii Theresei May cu propriii susţinători. Pe noul premier îl aşteaptă dosare interne şi internaţionale de maximă dificultate, cum ar fi Brexitul, relaţiile comerciale cu Statele Unite şi tensiunile cu Iranul.

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro