Lăcrămioarele sau mărgăritarele, cum mai sunt numite firavele plante care înfloresc primăvara, sunt nu doar frumoase, ci şi periculoase, mai ales pentru copii şi animalele de companie, din cauza toxicităţii substanţelor active conţinute.
Convallaria majalis, după denumirea lor ştiinţiifică, încântătoarele mărgăritare, care înfloresc în lunile aprilie-mai, intră nu doar în categoria plantelor decorative, ci şi în a celor medicinale, datorită proprietăţilor diuretice şi de activare a tonicităţii cardiace pe care le au.
Puţină lume ştie însă că ele conţin substanţe toxice care le fac periculoase.
"Ingestia accidentală, în cantităţi mari, a apei în care au fost ţinute plantele sau a frunzelor, florilor ori tijelor acestei plante poate provoca ameţeli, greaţă şi vomă, dureri la nivelul cavităţii bucale şi dureri abdominale, diaree şi crampe intestinale", explică, pentru "Adevărul“, Flavius Dănăilă, specialist în fitoterapie.
Periculozitatea cea mai mare vine din faptul că substanţele pe care aceste plante le conţin încetinesc ritmul cardiac, întăresc energia contractiilor sistolice şi cresc foarte mult excitabilitatea celulei musculare cardiace ceea ce duce la creşterea tensiunii arteriale Bătăile inimii pot deveni neregulate.
Cei mai expuşi sunt copiii mici şi animalele de companie, care pot înghiţi accidental bobiţe de mărgăritar, frunze, sau apa din vazele în care au fost puse aceste flori. De aceea, este recomandat ca vasele în care sunt ţinute aceste plante să fie amplasate în locuri la care copiii şi animamele nu au acces.
Dacă, totuşi, se întâmplă un astfel de accident, este necesară prezentarea la medic, care va administra pacientului un cărbune medicinal special pentru absobţia substanţelor toxice şi medicamente pentru reglarea ritmului cardiac.
Lăcrămioarele, cele mai toxice plante de primăvară
31 martie 2018
- citeşte totul despre:
- lacramioare,
- margaritare,
- primavara,
- flori,
- toxic
(6046 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ce vitamine sunt eficiente pentru a ne feri de COVID-19 şi de gripă, în sezonul rece
(16 octombrie 2021)
599 vizualizări
"Litoralul pentru toţi" începe pe 5 mai
(25 aprilie 2014)
141 vizualizări
Ce este melatonina şi de ce spun specialiştii că ar putea fi un posibil tratament pentru COVID-19
(26 noiembrie 2020)
130 vizualizări
Telekom România declanşează concedieri
(18 iulie 2019)
148 vizualizări
Cel mai scump oraş din lume se află în Africa
(22 octombrie 2020 - Cristina IANCU)
916 vizualizări
Ştii totul despre Ploieşti (III)
(27 ianuarie 2020)
473 vizualizări
Tarom face reduceri: Bilete de la 99 de euro pentru destinaţii externe. Termene şi condiţii
(2 februarie 2015)
180 vizualizări
Guvernul anunţă că bolnavii de coronavirus care aleg să nu se vaccineze vor fi obligaţi să îşi plătească spitalizarea, în cazul în care vor dezvolta o formă gravă a bolii
(9 noiembrie 2021)
555 vizualizări
Ţara în care femeile se plâng că şefii le-au cerut să poarte ţinute sexy chiar şi când lucrează de acasă
(24 iulie 2020)
79 vizualizări
Cum scăpăm de o căpuşă înfiptă în piele? VIDEO
(2 iunie 2017)
2385 vizualizări
Mulinete crap şi întreţinerea care previne surprizele de noapte
(15 septembrie 2025)
64 vizualizări
Brebu- un castel necunoscut!
(27 august 2026)
1275 vizualizări
Nu le-a venit sa creada! Romanii acuzati de JAFUL SECOLULUI si-au aflat SENTINTA si au inceput sa planga. Si procurorii au ramas FARA CUVINTE
(7 ianuarie 2021)
154 vizualizări
Complexul muzeal al regiunii Porţile de Fier, unic în lume
(17 noiembrie 2014)
133 vizualizări
Înainte de tuse sau febră, mulţi bolnavi de COVID-19 au menţionat un simptom neaşteptat. Ce este anosmia
(6 aprilie 2020)
305 vizualizări
Germania reinstituie o carantină parţială începând de luni. Pe tot parcursul lunii noiembrie.
(29 octombrie 2020)
127 vizualizări
O bunică a fost obligată să şteargă fotografiile cu nepoţii de pe Facebook ca urmare a regulilor GDPR
(22 mai 2020)
361 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026













.jpg)












