Oraşul lui „Ce bei?” este denumirea mai puţin cunoscută a Ploieştilor interbelici. La acea vreme, în oraş funcţiona o cârciumă la aproximativ 200 de locuitori, astfel că devenise o obişnuinţă ca ploieştenii să se salute pe stradă cu întrebarea “Ce bei?” înainte de „Bună ziua”. Într-un oraş pestriţ, dar în acelaşi timp cosmopolit, centru industrial şi comercial al României, birtul era locul în care ploieştenii îşi petreceau timpul liber.

De altfel, de-a lungul timpului, alcoolul a ocupat un loc important în istoria oraşului. În 1832, la finalul unei vizite în oraş, generalul rus Pavel Kiseleff afirma „Voi la Ploieşti aveţi doar două lucruri bune: lăutarii şi vinul!”. Cârciumile şi restaurantele deveniseră locuri importante de socializare şi de încheiere a afacerilor.

Alcoolul a stat şi la baza evenimentelor antidinastice din 1870, cunoscute şi ca „Republica de la Ploieşti”. După ce şi-au făcut curaj în bodegi, elita ploieşteană a devansat planul mai multor oraşe de a schimba domnitorul străin cu unul român. Revoluţia s-a încheiat după câteva ore, când iniţiatorii săi au fost reţinuti de soldaţii sosiţi de la Bucureşti. Caragiale, participant la aceste evenimente, le-a satirizat ulterior în schiţa „Boborul”.

Începând cu anul 1882 şi până în preajma Primului Război Mondial, Ploieştiul a fost gazda celui mai faimos restaurant al unei gări româneşti, care la acea vreme rivaliza cu Casa Capşa din Bucureşti. Patronat de Constantin Dobrogeanu Gherea, critic literar şi militant al mişcării socialiste, restaurantul era vizitat şi foarte apreciat de regele Carol I şi de elita vremii, precum I. L. Caragiale, Alexandru Vlahuţă, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Bogdan Petriceicu Haşdeu sau Titu Maiorescu.

Radu Stanian (1840 – 1897) este unul dintre cei mai îndrăgiţi primari ai oraşulului, de numele căruia se leagă realizări edilitare importante din Ploieşti. Acesta a rămas celebru şi pentru chefurile sale cu lăutari sau prin isprăvi precum blocarea căii ferate şi oprirea trenului pentru a călători până la Ploieşti însoţit de un taraf.

De faptul că ploieştenii sunt recunoscuţi ca fiind cheflii a scris şi criticul literar Mircea Iorgulescu: „La Ploieşti se petrece pentru orice, din orice. Chiar şi din nimic şi pentru nimic, dacă nu mai ales pentru nimic, dar cu lăutari neapărat. Pentru ploieşteni cheful e un rit social. Factor de coagulare şi de coeziune, factor de solidaritate, cheful ploieştean este public, de masă şi democratic.



Articol preluat de pe site-ul iubescploiestii.ro