Situaţi în partea centrală a Subcarpaţilor de Curbură, în apropierea comunei buzoiene Berca, Vulcanii noroioşi sunt printre cele mai cunoscute monumente, dar şi fenomene ale naturii de la noi din ţară.
Zona Pâclele Mari — Pâclele Mici, unde se află faimoşii vulcani, declarată încă din 1924 monument al naturii, este singurul loc din Europa în care pot fi văzuţi vulcani noroioşi, fenomene similare înregistrându-se doar în Siberia şi în Australia, potrivit descrierii făcute pe site-ul www.primariaberca.ro.
Vulcanii noroioşi sunt nişte ridicături conice (de forma unor pâlnii cu vârful în sus), se arată pe site-ul de mai sus, care se formează la suprafaţa pământului, prin erupţia gazelor degajate de zăcămintele de hidrocarburi din subsol (compuşi chimici, organici, formaţi din carbon şi hidrogen).
Gazele emanate, în drumul lor spre suprafaţă, pornesc de undeva din adâncul pământului şi împing în drumul lor apa şi noroiul pe care le întâlnesc în cale. Odată cu gazele care ies în atmosferă (degajând şi un miros de sulf), apa şi noroiul argilos se revarsă, depunându-se în straturi conice şi continuând să bolborosească încet.
În zona Pâclelor Mici, pe o suprafaţă de aproape 10 hectare, se află cei mai mulţi dintre vulcanii noroioşi, de forme extrem de variate, dar de dimensiuni relativ reduse. Vulcanii deja formaţi, cu cratere în forma unor trunchiuri de con, au o înălţime cuprinsă între 2 şi 8 metri, iar în vârf există mici lacuri de ”lavă”, un amestec de pământ şi apă care clocoteşte, formând bulbuci provocaţi de gaze. Noroiul bolborositor este însă rece.
Noroiul este împins continuu de gazele naturale spre gura vulcanilor, de unde se prelinge pe versanţii acestora, sub forma unor pârâiaşe, care se usucă treptat, modificând astfel în permanenţă peisajul. Noroiul împins la suprafaţă face ca aceste cratere să se mărească, întinzându-se unele către celelalte, până se unesc între ele, dând naştere astfel unor guri de vulcani cu diametre de 2-3 metri.
La câţiva kilometri spre nord-est este situat platoul Pâclelor Mari, cu o suprafaţă de aproape 20 de hectare, numele acestuia fiind legat de dimensiunile foarte mari ale celor trei vulcani principali aflaţi în centrul platoului. Diametrul fiecăruia dintre aceşti trei vulcani măsoară peste 100 de metri, la baza acestora apărând mai multe cratere secundare şi limbi lungi de noroi, adesea amestecate cu şuviţe de ţiţei.
În timpul perioadelor de secetă, pe platourile Vulcanilor noroioşi, se dezvoltă o eflorescenţă salină, care ia naştere prin cristalizarea sării, în urma evaporării apei din noroiul aruncat în timpul erupţiei.
Aspectul aproape selenar al întregului platou este dat de lipsa totală a vegetaţiei, de culoarea gălbuialbicioasă a noroiului uscat, de formele poligonale, rezultate în urma uscării straturilor de noroi şi, mai ales, de conurile care domină platoul şi din care se scurge, în mod constant, noroiul. Peisajul este completat de bolboroselile continue ale conurilor vulcanice.
Deosebit de importantă din punct de vedere geologic şi botanic, în Rezervaţia naturală a Vulcanilor noroioşi, la marginea câmpurilor de noroi cresc câteva plante halofile. Aici se dezvoltă endemic doi arbuşti, declaraţi monumente ale naturii: gardurariţa (Nitraria schoberri) şi cătina ţepoasă (Obione verrucifera). La rândul ei, fauna acestui loc înregistrează prezenţa a două specii rare: scorpionul şi termita.
Astăzi, se poate ajunge la Vulcanii noroioşi, pe un drum modernizat, din DN10 (Buzău-Braşov), de la Sătuc (20 km), prin schela Berca sau prin Joseni-Policiori-Beciu (DJ102F). În zonă, Vulcanii noroioşi sunt cunoscuţi sub numele de „pâcle” sau ”fierbători”.
În ţara noastră, vulcani noroioşi pot fi întâlniţi şi în alte locuri, precum Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar şi în anumite zone colinare din Moldova, unde micii vulcani sunt numiţi ”gloduri” sau ”ochiuri de glod”. Însă, zona cea mai spectaculoasă în care se poate observa acest fenomen natural unic o reprezintă Vulcanii noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici din judeţul Buzău
