Una dintre cele mai vechi farmacii din România, „La Sfântul Gheorghe“, se află în Cluj-Napoca şi este atestată încă din anul 1973. Laudele nu se opresc numai la muzeu, ci evidenţiază şi stilul aparte prin care custodele instituţiei ştie nu numai să menţină trează atenţia vizitatorilor, ci şi să le smulgă zâmbete.
Dacă veţi ajunge în inima Transilvaniei, în oraşul Cluj-Napoca, trebuie să poposiţi şi pe la Muzeul Farmaciei. Poate că vă întrebaţi de ce? Vă voi şi răspunde: pentru că merită, pentru că acolo se află cea mai valoroasă colecţie de instrumente farmaceutice din ţară, iar modul în care custodele muzeului, Radu Crişam, vorbeşte despre acestea este unul deosebit, fermecător aş putea spune.
Farmacie, parţial plăcintărie, muzeu
Colecţia de Istorie a Farmaciei se află în cea mai veche farmacie din Cluj şi a patra din ţară: farmacia „La Sfântul Gheorghe”, a cărei primă atestare documentară datează încă din anul 1573. Din secolul al XIX-lea, spiţeria a fost cunoscută ca farmacia Hintz, după numele proprietarilor, explică revista online de călătorii din Cluj-Napoca cluj.travel.
Muzeul a fost inaugurat în anul 1954, după ce farmacia a fost naţionalizată. Ulterior, din anul 1963, Muzeul Farmaciei a primit numele de Colecţia de Istorie a Farmaciei, în subordinea Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.
Muzeul este găzduit în trei camere de la parterul Casei Hintz, retrocedată recent urmaşilor foştilor proprietari. Din aceasta cauză, viitorul colecţiei este unul nesigur.
Ce este cert, e că unul dintre cele mai căutate ghiduri turistice din lume, Lonely Planet, a descris la superlativ muzeul. „Pentru asemenea locuri călătorim – superbe, satisfăcătoare, mereu surprinzătoare”, notează celebrul ghid în dreptul muzeului, relatează cluj.travel.
Picturi cu simboluri farmaceutice pe pereţi
În tururile muzeului, Radu Crişan le povesteşte vizitatorilor că locul în care se află este sediul celei mai vechi farmacii a Clujului. În 1767 s-a făcut pictura murală existentă, pictură cu simboluri farmaceutice: pomul vieţii cu şarpele lui Esculap, cocorul cu piatra în gheare ca protector al vieţii şi pe colţuri, cornul abundenţei.
Clădirea în care se află Muzeul Farmaciei, care datează din secolul al XVI-lea, devine, în 1573, prima şi singura farmacie a oraşului Cluj-Napoca. Din 1863 intră în proprietatea familiei de farmacişti Hintz.
Odată cu venirea comuniştilor la putere, în clădire începe să funcţioneze o plăcintărie.
În 1950, o parte din clădire e ruptă pentru a se crea pasajul existent azi, iar patru ani mai târziu, profesorul clujean Valeriu Bologa îi convinge pe cei de la conducere că tradiţia merită păstrată şi spaţiul devine muzeu al farmaciei, cum este şi astăzi.
„E o clădire extraordinară, un monument de excepţie, din secolul al XVI-lea. Multe clădiri s-au dus pe apa sâmbetei după 1989. Ar fi păcat să se piardă şi acest monument, să ajungă de râsul lumii, ori plăcintărie, ori crâşmă. Ar fi păcat", afirmă Radu Crişan.
Sursa: cluj.travel