Peştera Laptelui de Piatră sau Peştera de lapte se află în masivul Postăvarul, la o distanţă de trei kilometri de Poiana Braşov şi la o jumătate de oră de mers de la bazinul care alimentează cu apă tunurile de zăpadă de pe domeniul schiabil.
Denumirea peşterii vine de la mineralele care acoperă o suprafaţă întinsă a pereţilor, care sunt de o consistenţă asemănătoare cu laptele, de culoare albă. Depozitul alb depus pe pereţii peşterii se numeşte „montmilch” (lapte de munte), cu o consistenţă asemănătoare cu “iaurtul”. Albul imaculat al acestui “lapte” se conservă doar în locurile unde nu a fost afectat de către vizitatorii peşterii, care au scrijelit pereţii.
Peştera se află la o altitudine de 1.350 de metri, pe versantul nordic al masivului, în apropiere de Poiana Drester, pe traseul dintre vechea trambulină de schi şi Pârtia Bradul. Se deschide cu o sală mare, cu pereţi înalţi, în care accesul este extrem de facil. Chiar la intrarea în grotă trăiesc câteva familii de lilieci, dar există şi câteva stalagmite.
Caverna are o lungime de aproximativ 175 m şi o denivelare de 96 m. Până la circa 23 m de la intrare, se poate intra fără sursă de lumină. De aici, pe o distanţă de încă 28 m, galeria principală este luminată difuz.
Pe timp de iarnă, în imediata apropiere a intrării, se formează un câmp de gheaţă cu stalagmite care ajung până la un metru înălţime.
Cu toate că Peştera Laptelui este unică în zonă, de ani buni a fost lăsată în paragină. Edilii oraşului Braşov caută acum o soluţie de finanţare, fie prin asocierea cu un partener, fie prin finanţare de la bugetul local, urmând să fie reintroducă în circuitul turistic. Lucrările ar presupune amenajarea căii de acces spre peşteră, curăţarea ei şi amenajarea unui traseu interior de vizitare, precum şi iluminarea acesteia.