Programele speciale de tipul "O săptămână la munte" au început să nu mai prezinte interes deoarece românii sunt prea săraci pentru a mai merge în extrasezon în vacanţe, a declarat Dragoş Răducan, vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
"Programele speciale de tipul "O săptămână la munte" au început să nu mai fie interesante, şi nu din cauza hotelierilor, ci din cauza turiştilor care nu mai au nici măcar atât de puţini bani ca să se cazeze. A dispărut cultura turismului în extrasezon. Lumea abia mai are bani să meargă în concediu în sezon. Nu mai pot strânge bani şi pentru escapade în extrasezon, aşa cum se întâmpla în anii 2004-2005 când au fost lansate programele acestea", a spus Dragoş Răducan.
"Degeaba noi scoatem pachete de cazare foarte ieftine. Uitaţi-vă ce se întâmplă şi cu turismul de sănătate, se scot locuri de cazare foarte ieftine, dar ca să ajungi acolo dai pe tren cam cât pe două nopţi de cazare. Acolo, la faţa locului, mâncarea costă mult, deci exact ce se întâmplă în Grecia şi toată lumea spune vai ce ieftin e în Grecia! E 100 de euro pentru şase nopţi de cazare, dar te mai costă încă 300 de euro mâncarea. Aşa este şi aici, noi dăm cu 30 de euro cinci nopţi de cazare, dar te mai costă 150 (de euro) ce mai cheltuieşti acolo. Se adaugă şi taxele locale care se cheltuiesc la faţa locului, plus alte cheltuieli. Noi scoatem locuri ieftine la cazare, dar ar trebui să existe un program mai mare în care să fie implicate şi autorităţile locale", mai spune Dragoş Răducan.
Prin derularea acestui program FPTR îşi propune să crească gradul de ocupare al unităţilor de cazare din zona montană şi să asigure accesul la odihnă a unui număr cât mai mare de turişti români. Sejurul, pentru cei care vor să beneficieze de tarifele din program, începe duminica şi se va termina vinerea. La ediţia din această toamnă participă 16 unităţi de cazare, dintre care 15 unităţi de trei stele şi una de 2 stele.