Pe partea dreaptă a şoselei ce leagă oraşul Babadag de localităţile din zona lacului Razim, în centrul satului Enisala,comuna Sarichioi, se află o gospodărie rurală unde au fost conservate elemente ale portului popular, unelte de pescuit şi meştesugăreşti dar anexe agricole ale unei gospodării tipice din Dobrogea.
„Gospodăria ţărănească conservată in situ din satul Enisala reprezintă sinteza arhitecturii tradiţionale din nordul Dobrogei la începutul secolului al XX-lea. Ansamblul arhitectural cuprinde casa cu chiler şi câteva din anexele tipice pentru o gospodărie din această zonă: grajdul pentru animale, şoproanele, bucătăria şi cuptorul de vară, porumbarul sau fântâna. Planimetria casei este cea tradiţională: cu tindă centrală şi două camere, bucătărie de iarnă şi magazie, având la faţadă şi pe latura dinspre stradă, prispă cu balustradă şi stâlpi. Pe latura din spate, spre nord, pe aproape toată lungimea casei, se află chilerul, spaţiul pentru depozitare”, se arată într-o descriere a muzeului realizată de specialiştii Institutului de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) Tulcea.
Anexele gospodăriei au fost reconstruite şi sunt folosite acum ca spaţii de reprezentare a colecţiilor. Aici pot fi văzute instrumentare agricole, căruţe pictate, tipic dobrogene, unelte pescăreşti, scule şi produse de dogărie, fierărie, albinărit, olărit sau instrumentar pentru industria casnică.
Complexul muzeal este deschis vizitatorilor de miercuri până duminică inclusiv, între orele 10 şi 18. Preţul unui bilet este de doi lei pentru elevi, studenţi, pensionari şi patru lei pentru adulţi
Muzeul a fost supus unul amplu proces de reabilitare şi a fost redeschis pentru vizitatori, săptămâna trecută