Sfârşit tragic pentru ministrul Mediului din Republica Dominicană. Orlando Jorge Mera, fiul unui fost şef de stat, a fost împuşcat mortal, chiar în biroul săi din minister, de către un apropiat.
"Informaţiile pe care le deţinem în acest moment indică faptul că, la primele ore ale zilei de astăzi (luni), ministrul mediului şi-a pierdut viaţa într-un atac armat în biroul său", a declarat Homero Figueroa, citat de Agerpres.
"Miguel Cruz, persoana identificată ca trăgător, era un prieten personal al ministrului", a adăugat el, precizând că acesta a fost "arestat" şi că o anchetă este în curs pentru a afla motivul crimei.
Potrivit mai multor surse din cadrul ministerului, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, un bărbat înarmat a intrat în forţă în cursul reuniunii săptămânale a ministrului cu adjuncţii săi şi a deschis focul.
Acest apropiat al victimei a putut avea acces mai uşor în zonele de securitate din cadrul ministerului.
Poliţia a refuzat deocamdată orice comentariu. Echipele AFP aflate la faţa locului au văzut intrând în clădire unităţi ale poliţiei de elită.
Ministrul mediului era fiul fostului preşedinte dominican Salvador Jorge Blanco (1982-1986)
Sursa: www.realitatea.net