New York Times a publicat câteva imagini din satelit care contrazic versiunea rusească a masacrului de la Bucea.
Imaginile, înregistrate de un satelit al companiei de specialitate Maxar Technologies, datează de pe 11 martie, dată la care trupele ruse încă ocupau oraşul, şi arată 11 cadavre aflate la sol, toate pe aceeaşi stradă, numită Iablonska.
Cotidianul new-yorkez susţine că din comparaţiile şi verificările ulterioare se deduce un lucru cert: cadavrele au apărut pe străzi între 9 şi 11 martie.
În plus, poziţia lor – şi distanţa faţă de alte obiecte de pe acelaşi drum precum maşini abandonate şi copaci – pare să coincidă cu imaginile înregistrate şi transmise sâmbăta trecută de un consilier al oraşului şi în care se vede un vehicul de-a lungul străzii mergând printre cadavrele care zac în stânga şi în dreapta.
Moscova a negat că soldaţii săi ar fi executat civili, înainte de retragere, iar reprezentantul permanent la ONU, Vasili Nebenzia, a susţinut ferm, în intervenţia de ieri: cadavrele au apărut pe străzi la câteva zile după ce soldaţii săi au părăsit oraşul.
Liderii occidentali ar trebui să-şi examineze propria conştiinţă înainte de a-l acuza pe preşedintele Vladimir Putin de crime de război, a declarat ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, ca reacţie la acuzaţiile liderilor occidentali.
Lavrov a spus că Moscova va organiza o conferinţă de presă pentru a demonstra că acuzaţiile occidentale potrivit cărora soldaţii săi au ucis civili în nordul Ucrainei sunt false.
Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a declarat că ororile văzute la Bucea, care se află la 30 de kilometri nord-vest de Kiev, au fost „doar vârful icebergului”.
„Ceea ce aţi văzut, ororile pe care le-am văzut la Bucea, sunt doar vârful icebergului tuturor crimelor comise până acum de armata rusă în Ucraina. Şi pot să vă spun fără exagerare şi cu mare durere că situaţia din Mariupol este mult mai gravă în comparaţie cu ceea ce am văzut la Bucea şi în alte oraşe, precum şi în oraşele şi satele din apropierea Kievului. Ororile de la Bucea, Mariupol şi din alte locuri cer sancţiuni serioase din partea G7 şi UE”, a adăugat Kuleba.
Sursa: www.cotidianul.ro