După vaccinarea cu prima sau a doua doză de vaccin anti-covid-19, indiferent de marca folosită, românii au toţi aceaşi curiozitate. Mulţi se întreabă cât timp rezistă anticorpii după rapel, de fapt. Astăzi, medicul Adrian Marinescu lămureşte toţi românii care au această curiozitate sau nelămurire.
După rapelul vaccinului anti-covid-19, medicul susţine că ar trebui să facem teste periodic pentru a vedea câţi anticorpi avem. Acesta susţine că testarea trebuie făcută, prima dată, la o lună de la rapel. Apoi, după primul test, mai trebuie efectuat încă unul, la o diferenţă de 3 sau 6 luni
Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, susţine că testarea pentru anticorpi a cam devenit sport naţional. Este de părere că este esenţial ca persoanele vaccinate să îşi monitorizeze nivelul de anticorpi.
„Nu mă interesează valoarea efectivă a anticorpilor, ci urmărirea în dinamică a valorii, anticorpii se pot pierde în 3 luni. Dacă vorbim de anticorpii dobândiţi în urma vaccinului, contează şi face diferenţa dacă cineva a trecut prin boală, sau nu a trecut prin boală şi doar s-a vaccinat.
Au fost studii făcute inclusiv în România, este unul chiar în cadrul unei clinici private, un studiu important, care face această diferenţă, dar să luăm în calcul că, de multe ori, la nivelul laboratorului, de fapt nu este o măsurare cantitativă a acestor anticorpi, ci este de fapt o măsurare semi-cantitativă, şi acesta este şi motivul pentru care nu aş face comparaţii între laboratoare, şi, în plus, nu mă interesează valoarea efectivă, ci, în raport cu intervalul de referinţă, şi urmărirea în dinamică pentru o perioadă de timp.
De exemplu, mi-am făcut anticorpii la o lună din momentul în care m-am vaccinat, nu o să îi repet înainte de 3 luni, chiar 6 luni, şi voi face o comparaţie ca să văd ce se întâmplă de la momentul de la care am plecat, de la rapel, şi apoi după 3 sau 6 luni, la acelaşi laborator, ca să am aceeaşi referinţă, acelaşi mod de calcul”, a adăugat medicul Adrian Marinescu.
Medicul Adrian Marinescu a mai răspuns la o întrebare care se află pe buzele românilor. Acesta susţine că persoanele vaccinate cu a doua doză de vaccin anti-covid-19 se pot infecta şi ele. Evident, procentul acesta este mai mic decât cel al persoanelor infectate fără să fie vaccinate.
Cât timp rezistă anticorpii după rapel
9 mai 2021
- citeşte totul despre:
- vaccin,
- covid,
- adrian marinescu,
- romani,
- anticorpi
(670 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Pasărea Colibri şi-a încântat fanii în Yell Wolf Pub din Ploieşti FOTO şi VIDEO
(4 aprilie 2015)
598 vizualizări
Versuri de Nina Cassian, alese printre cele mai frumoase poeme de dragoste
(7 iulie 2014)
635 vizualizări
Oscar 2014/ Lista completă a câştigătorilor
(3 martie 2014)
272 vizualizări
Biciclete în loc de pupitre, metodă de succes în şcoli din SUA
(9 septembrie 2015)
77 vizualizări
Război în Ucraina. După 20 de zile de conflict, Armata Rusă mai efectuează doar ofensive foarte limitate pe frontul din nord, dar în sud este pe cale să facă joncţiunea între forţele din Doneţk şi cele de la Zaporijie.
(16 martie 2022)
27 vizualizări
Locul istoric ales de fostul principe Nicolae pentru cununia religioasă cu Alina-Maria Binder
(14 mai 2018)
600 vizualizări
Actriţa Debbie Reynolds a murit la o zi după ce şi-a pierdut fiica, Carrie Fisher
(29 decembrie 2016)
71 vizualizări
Ambasada Rusiei donează pentru Cuminţenia Pământului
(27 septembrie 2016)
448 vizualizări
Actorul italian Giuliano Gemma mort într-un accident rutier
(2 octombrie 2013)
318 vizualizări
Ţările UE convin asupra plafonării preţului la gaze în încercarea de a face faţă crizei energetice
(20 decembrie 2022)
50 vizualizări
390 de miliarde de arbori din 16.000 de specii în pădurea amazoniană
(20 octombrie 2013)
584 vizualizări
Formaţia Iris rămâne fără o parte dintre cei mai importanţi membri
(10 iulie 2017)
238 vizualizări
Ingredientele minune ale săpunului "păsărica fericită"
(15 ianuarie 2015)
909 vizualizări
Mădălina Ghenea a făcut furori la Cannes
(21 mai 2015)
456 vizualizări
Angelina Jolie şi Christian Louboutin lansează o gamă de pantofi, inspirată din filmul "Maleficent"
(10 august 2014)
95 vizualizări
A fost schimbată definiţia kilogramului
(18 noiembrie 2018)
298 vizualizări
Picturi vechi acoperite cu vopsea, descoperite într-o sală de judecată din România
(3 septembrie 2015)
63 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























