Leo Iorga a murit, la vârsta de 54 de ani

Leo Iorga a murit astăzi, la vârsta de 54 de ani, după o luptă de 8 ani cu cancerul. Vestea tristă a fost confirmată de colegul său de trupă, Adrian Ordean.

 

În ultima perioadă, starea de sănătate a lui Leo Iorga se agravase, iar artistul a ajuns la spital recent, în urma unor complicaţii aduse de o pneumonie care a recidivat.

Ultimul său concert, unul ce va rămâne în istoria muzicală românească,  a fost pe 20 septembrie a.c., când, sfindând greutatea bolii, din scaunul cu rotile în care l-a condamnat ultima operaţie, solistul a făcut audienţa prezentă la spectacolul de la Arenele Romane să împietrească de emoţie, la auzul refrenului pe care vocea sa l-a făcut nemuritor: „După ani şi ani mă voi întoarce/După ani şi ani sigur voi veni/ După ani şi ani vom fi împreună din nou/ Primul nostru gând ne va regăsi plângând”.