Solistul Filarmonicii “Paul Constantinescu”, Cezar Ouatu, a câştigat, sâmbătă seară, gala emisiunii “Te Cunosc de Undeva” difuzată de Antena 1, cu o interpretare magnifică şi o transformare extrem de reuşită în celebra soprană Montserrat Caballe. Artistul a fost acompaniat de orchestra simfonică a Filarmonicii ploieştene iar dirijor a fost nimeni altul decât Vlad Mateescu, managerul instituţiei noastre de cultură.
Interpretarea impecabilă a lucrării “Hijo de la Luna” şi prezenţa scenică a lui Cezar şi-au dat mâna cu talentul artiştilor noştri instrumentişti, dând naştere unor clipe magice, de artă în adevăratul sens al cuvântului. Nu doar cei patru juraţi au fost impresionaţi, ci şi colegii de canapea ai artistului, care i-au acordat punctajul maxim.
Momentul a fost cu atât mai emoţionant cu cât a fost dedicat tatălui lui Cezar, Florian Ouatu, care a fost un mare artist şi un virtuoz flautist ce a făcut parte din orchestra simfonică a Filarmonicii “Paul Constantinescu” şi care acum îl veghează dintr-un colţ de rai.
Felicitări, Cezar!
Vă invităm să urmăriţi aici spectaculoasa transformare în Montserrat Caballe şi superba interpretare a piesei “Hijo de la Luna” cu Cezar Ouatu alături de orchestra simfonică a Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti în cadrul emisiunii “Te Cunosc de Undeva”: