Cântăreaţa fraceză Barbara Weldens, în vârstă de 35 de ani, s-a prăbuşit şi a murit pe scenă, miercuri seară, după ce ar fi fost electrocutată în timpul unui concert într-o biserică la Gourdon, scrie AFP.
Accidentul s-a produs în biserica Cordeliers din Gourdon, regiunea Lot, către miezul nopţii, în plină furtună în regiune.
Cântăreaţa, care participa la festivalul Léo Ferré, s-a prăbuşit. Medicii ajunşi la faţa locului nu au reuşit să o salveze, a spus un reprezentant al pompierilor.
O anchetă a fost deschisă pentru aflarea cauzelor morţii. ”Nicio pistă nu poate fi respinsă”, a subliniat Parchetul.
Weldens cânta de regulă cu un pianist şi un chitarist şi se afla într-un turneu. A devenit cântăreaţă după ce a crescut într-un circ, potrivit site-ului oficial.
În 2016, Barbara Weldens a câştigat primul concurs de tinere talente la Festivalul ”Jacques Brel”, ca şi premiul ”Revelaţia Scenei” la Académie Charles Cros. Ea a lansat pe 3 februarie ultimul album de studio, intitulat "Le grand H de l'homme".
O cântăreaţă franceză, în vârstă de 35 de ani, a murit pe scenă în timpul unui concert
21 iulie 2017
- citeşte totul despre:
- cantareata,
- franta,
- deces,
- scena,
- electrocutat,
- concert
(228 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Bill şi Hillary Clinton vor fi în curând bunici
(19 aprilie 2014)
229 vizualizări
Zoli TÓTH este Bach in ShowBiz la Filarmonica ”Paul Constantinescu” din Ploieşti
(22 aprilie 2014)
333 vizualizări
Trei şerpi, abandonaţi lângă o şcoală. Facturile uriaşe la curent deveniseră o povară prea grea pentru bărbatul din Anglia
(30 august 2022)
28 vizualizări
Bob Dylan a susţinut un concert pentru un singur spectator
(26 noiembrie 2014)
99 vizualizări
Un tânăr a cumpărat 900 de garoafe de Valentine's Day
(14 februarie 2016)
423 vizualizări
Un colier de diamante purtat de prinţesa Diana a fost pus în vânzare contra sumei de 12,1 milioane de dolari
(4 februarie 2017)
50 vizualizări
Edward Snowden şi Catherine Ashton, propuşi la Premiul Nobel pentru Pace
(2 februarie 2014)
92 vizualizări
900 de arestări într-un caz de pornografie infantilă
(6 mai 2017)
59 vizualizări
Opulenţa maneliştilor din România, prezentată într-un documentar difuzat de BBC Two
(19 iunie 2016)
551 vizualizări
A cumpărat o pagină din Corriere della Sera pentru a-şi demasca soţia de infidelitate
(16 martie 2015)
435 vizualizări
O sculptură a lui Brâncuşi îşi caută cumpărător, după o istorie plină de peripeţii
(23 aprilie 2014)
1273 vizualizări
Actorul Robert Vaughn a murit la vârsta de 83 de ani
(12 noiembrie 2016)
329 vizualizări
Direcţia 5 vine la Yell Wolf Pub cu noul album "Rock'n Roll, Baby!"
(6 noiembrie 2014 - Cristina IANCU)
358 vizualizări
Bradul de Crăciun, poveşti, tradiţii
(25 decembrie 2019)
505 vizualizări
Ucraina a interzis filmarea locurilor bombardate de Rusia. De ce vor să ţină imaginile secrete
(28 martie 2022)
55 vizualizări
În noaptea de 4 spre 5 februarie, oamenii ar putea avea tulburări ale somnului
(4 februarie 2015)
211 vizualizări
Un schelet gigant de dinozaur, scos la licitaţie în Marea Britanie
(17 octombrie 2013)
103 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























