Procesul actorului american Bill Cosby a fost anulat sâmbătă din cauză că juraţii nu au putut să stabilească un verdict în unanimitate pentru niciun cap de acuzare, după mai mult de 50 de ore de deliberări, potrivit AFP, relatează News.ro.
Este o victorie pentru actorul în vârstă de 79 de ani, acuzat de agresiune sexuală asupra Andreei Constand în 2004, chiar dacă ministerul public va avea posibilitatea de a cere un nou proces.
Bill Cosby este acuzat că a agresat sexual, în 2004, o tânără admiratoare aflată sub influenţa medicamentelor şi a alcoolului, şi a fost judecat penal. Actor îndrăgit pentru roluri din sitcomuri de succes ale anilor 1980, Cosby a fost acuzat în ultimii doi ani de 60 de femei – cele mai multe aspirante la titlul de actriţe sau fotomodele. Potrivit lor, actorul obişnuia să le hărţuiască şi să le abuzeze sexual după ce le droga sau le îmbăta. Acest proces din Norristown, în apropierea oraşului Philadelphia, este singurul care a fost demarat, pentru că a trecut prea mult timp de când ar fi avut loc cea mai mare parte a abuzurilor raportate.
Cosby insistă că relaţiile erau consimţite, dar, dacă era condamnat, risca să îşi petreacă restul vieţii în închisoare, pentru că pedeapsa minimă era de 10 ani, şi ar fi trebuit să plătească o amendă de 25.000 de dolari.
Născut pe 12 iulie 1937, în Philadelphia, William Henry Cosby Jr. şi-a câştigat uşor reputaţia de clovnul clasei şi s-a înrolat în Marină după terminarea celor 10 clase. A terminat liceul prin corespondenţă.
A primit o bursă sportivă la Temple University şi a început să facă stand-up comedy. A apărut în mai multe spectacole de varietăţi, însă în 1965 s-a făcut remarcat în serialul ”I Spy”.
În perioada 1984 – 1992, a jucat rolul ginecologului Cliff Huxtable, amuzant tată de familie, căsătorit cu o avocată în “The Cosby Show”. Serialul NBC a avut un succes incredibil, devenind cel mai popular show de televiziune din istorie, iar Cosby o figură majoră în cultura pop americană a celei de-a doua jumătăţi a secolului 20.
A scris numeroase cărţi şi a fost, timp de mai multe decenii membru în consiliul de administraţie al Universităţii Temple, până când a demisionat în 2014, după ce scandalul agresiunilor începuse.
Legat de acuzaţiile aduse, el a refuzat de fiecare dată să le comenteze, transmiţând mesaje doar prin avocaţii săi. Soţia sa, Camille, cu care este căsătorit de 53 de ani, i-a fost alături. Cuplul are cinci copii. Fiul lor Ennis a fost împuşcat mortal în 1997, în California, pe când schimba un cauciuc.
Procesul lui Bill Cosby, acuzat de agresiune sexuală, a fost anulat
18 iunie 2017
(94 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cum se împotriveau românii apariţiei tramvaiului electric?
(13 septembrie 2018)
160 vizualizări
Inna a ajuns la spital după ce scena pe care cânta s-a PRĂBUŞIT, în timpul concertului din Istanbul
(13 mai 2018)
341 vizualizări
Marea Britanie se pregăteşte pentru succesiunea la tron. Vineri seara, Regele Charles al III-lea va ţine primul său discurs, ca rege.
(9 septembrie 2022)
114 vizualizări
Actorul Bill Cosby, vinovat de agresiune sexuală
(28 aprilie 2018)
158 vizualizări
Preşedintele Nazarbayev vrea să schimbe numele ţării sale
(9 februarie 2014)
204 vizualizări
11.12.13- se întâmplă o dată la un secol
(11 decembrie 2013)
122 vizualizări
Semne sigure că aţi avut deja COVID. Este posibil să fi avut virusul SAR-CoV-2, fără să ştiţi
(31 ianuarie 2021)
1144 vizualizări
Prinţul Charles, în vizită în România
(28 mai 2014)
199 vizualizări
"Lupul de pe Wall Street", cel mai piratat film în 2014
(2 ianuarie 2015)
191 vizualizări
Grupul U2 pregăteşte un nou album
(5 noiembrie 2013)
85 vizualizări
Mădălina Ghenea are probleme
(8 februarie 2014)
704 vizualizări
Beţişoarele pentru curăţarea urechilor sunt nocive
(14 septembrie 2014)
129 vizualizări
Enrique Iglesias – în concert la Bucureşti
(12 ianuarie 2016)
129 vizualizări
Valul de caniculă extremă, care a lovit vestul şi centrul Europei, se îndreaptă către România. Măsurile luate de autorităţi
(20 iunie 2022)
81 vizualizări
Semnificaţia Floriilor la creştinii ortodocşi
(13 aprilie 2014)
576 vizualizări
A murit designerul Oscar de la Renta
(21 octombrie 2014)
67 vizualizări
Orchestra ucraineană a libertăţii, prezentă la cel mai mare festival de muzică clasică din lume
(27 aprilie 2022)
34 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























