Mai multe obiecte care au aparţinut lui Adolf Hitler, inclusiv un telefon de la care liderul nazist a transmis ordinele prin care a trimis la moarte milioane de oameni, estimat la un preţ cuprins între 200.000 şi 300.000 de dolari, va fi pus în vânzare în cadrul unei licitaţii ce va avea loc pe 17 februarie în statul american Maryland, informează Le Figaro.
Fotografii cu telefonul lui Adolf Hitler, cu numele acestuia gravat pe spate, sub o svastică şi o stemă nazistă, circulă deja pe internet. Casa de licitaţii americană Alexander Historical Auctions a plasat pe site-ul său acest obiect personal al liderului nazist, descoperit în buncărul său, la câteva zile după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în 1945.
Licitaţia va avea loc 17 februarie în statul american Maryland.
Potrivit reprezentanţilor casei de licitaţii Alexander Historical Auctions, acel telefon ar putea fi vândut cu un preţ cuprins între 200.000 şi 300.000 de dolari.
Telefonul beneficiază de o descriere specială pe site-ul acestei case de licitaţii. ”Este arma cea mai distrugătoare din toate timpurile, care a dus la moarte milioane de persoane în toată lumea, de care Hitler s-a folosit pentru a-şi transmite ordinele timp de doi ani”, se afirmă în textul care însoţeşte fotografia obiectului.
Telefonul lui Hitler, un model cu disc produs de compania Siemens, era iniţial negru, însă a fost vopsit ulterior în roşu. Aparatul este înzestrat cu un sistem ce permitea folosirea lui în timpul deplasării lui Hitler cu trenul sau cu automobilul.
Obiectul este pus în vânzare de urmaşul direct al unui ofiţer britanic, Sir Ralph Rayner (1896-1977), din regimentul Ducele de Wellington, care l-a confiscat din buncărul liderului nazist din Berlin.
Faptele de arme ale ofiţerului britanic din forţele Aliaţilor sunt relatate într-un text prezent pe site-ul organizatorilor licitaţiei.
Urmaşul lui speră că telefonul va ajunge într-un muzeu, nu într-o colecţie privată. ”Sper că acest obiect va reaminti oamenilor despre ororile războiului”, a declarat el pentru CNN.
Telefonul din biroul lui Adolf Hitler, scos la licitaţie, în Statele Unite
8 februarie 2017
(71 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Donald Trump a câstigat cel de al doilea mandat de presedinte al SUA
(6 noiembrie 2024)
90 vizualizări
Kylie Minogue lansează un nou album de studio
(29 ianuarie 2014)
83 vizualizări
Moldoveanca Domnica a recunoscut relaţia cu căpitanul vasului naufragiat în Italia
(30 octombrie 2013)
183 vizualizări
Primul festival de jazz la Bran
(27 iulie 2013 - Clara ION)
75 vizualizări
Rosé-ul Angelinei Jolie, printre cele mai bune vinuri ale anului 2013
(21 noiembrie 2013)
152 vizualizări
François Hollande are o relaţie amoroasă cu actriţa Julie Gayet
(10 ianuarie 2014)
95 vizualizări
Efectele trecerii la ora de iarnă
(29 octombrie 2016)
65 vizualizări
În noaptea de 4 spre 5 februarie, oamenii ar putea avea tulburări ale somnului
(4 februarie 2015)
211 vizualizări
Cum se sărbătoreşte Crăciunul în jurul lumii
(25 decembrie 2019)
630 vizualizări
Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină 2014, acordat cercetătorilor John O'Keefe, May-Britt Moser şi Edvard Moser
(6 octombrie 2014)
77 vizualizări
Plasticul este dăunător sănătăţii
(19 septembrie 2014)
169 vizualizări
Olimpicii din Buşteni, premiaţi de repezentantele lotului feminin de spadă
(2 iunie 2015)
322 vizualizări
Fumatul în timpul sarcinii
(26 iulie 2013 - Clara ION)
59 vizualizări
Cezar Ouatu, aplaudat în picioare de Simon Cowell şi Robbie Williams, în a doua etapă de la X Factor Marea Britanie
(1 octombrie 2018)
246 vizualizări
20 de ani de la moartea prinţesei Diana
(31 august 2017)
92 vizualizări
Iubita amiralului Nelson
(23 septembrie 2013)
575 vizualizări
Romanian Top Hits, cel mai aşteptat eveniment muzical
(3 iulie 2013 - Clara ION)
239 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























