Expoziţia "Io Şerban Cantacuzino voievod, din mila lui Dumnezeu domn şi oblăduitor al Ungrovlahiei - o domnie între tradiţie şi inovaţie" se va deschide, marţi, la Muzeul Naţional Cotroceni.
Acţiunea este dedicată aniversării a 325 de ani de la tipărirea Bibliei în limba română şi de la sfârşitul domniei lui Şerban Cantacuzino, la data de 29 octombrie 1688, când voievodul s-a stins din viaţă.
Organizată de instituţia gazdă în colaborare cu Patriarhia Română, Arhivele Naţionale ale României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', Muzeul Municipiului Bucureşti, în Spaţiile Cantacuzine ale muzeului, expoziţia îşi propune să prezinte într-o manieră obiectivă rolul domnitorului Şerban Cantacuzino (1678 — 1688) în societatea românească a epocii, prin realizările sale în plan politic, cultural şi spiritual, informează Biroul de presă al Muzeului Cotroceni.
În cadrul expoziţiei vor figura şi obiecte liturgice din argint care au aparţinut Mănăstirii Cotroceni — candele, anaforniţă, cruce de mână, alături de strane, broderii, cărţi vechi, stampe de epocă, manuscrise — Miscelaneu (1682), Tetraevanghel, (1686), Dioptră sau Oglindă, (1688), Cazanie (1688), Catastif cu moşiile lui Şerban Cantacuzino, primite ca moştenire (1667), Catastiful averii lui Şerban Cantacuzino voievod (1680), documente emise de cancelaria domnitorului Şerban Cantacuzino.
Expoziţia, care va fi deschisă publicului până pe 13 ianuarie 2014, ilustrează faptul că domnitorul Şerban Cantacuzino rămâne o personalitate marcantă a timpului său, aşa cum remarcaseră şi unii dintre contemporani: 'era dotat cu toate acele prerogative care sunt într-adevăr demne de un mare Principe'.
Voievodul Şerban Cantacuzino a fost ctitor al Mănăstirii Cotroceni şi ocrotitor al Bisericii, prin donaţiile şi beneficiile acordate nu doar lăcaşurilor de cult din Ţara Românească, ci şi celor de la Sfintele Locuri — Muntele Athos, Sfântul Mormânt, Patriarhiilor din Constantinopol, Ierusalim, Alexandria. A fost iniţiator şi susţinător al introducerii limbii române în cancelaria domnească şi în Biserică şi apărător al creştinătăţii, urmărind cu perseverenţă înlăturarea dependenţei faţă de Imperiul Otoman.
El a susţinut traducerea şi tipărirea în limba română a principalelor cărţi sfinte, aducându-şi astfel o contribuţie majoră la transmiterea către credincioşi a mesajului divin.
Printre cele mai reprezentative tipărituri din Ţara Românească, apărute între anii 1682 — 1688, care vor figura în expoziţie amintim: Evanghelie (1682), Apostol (1683), Biblia (1688) tipărite din iniţiativa şi cu susţinerea financiară a lui Şerban Cantacuzino. Biblia de la Bucureşti, monument de limbă, credinţă şi cultură, la realizarea căreia au contribuit cei mai de seamă învăţaţi români şi greci ai timpului, a fost finalizată în septembrie 1688, chiar în ajunul morţii domnitorului
Expoziţie dedicată voievodului Şerban Cantacuzino, la Muzeul Naţional Cotroceni
29 octombrie 2013
- citeşte totul despre:
- actiunea,
- aparator,
- serban cantacuzino,
- donatiile,
- constantinopol,
- domnitorul,
- municipiului,
- ierusalim,
- romana,
- voievod
(135 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Documentarul "Bucureşti, unde eşti?", premiat la Festivalul Filmului European
(17 mai 2014)
79 vizualizări
Metode ingenioase pentru spart lemnele
(5 septembrie 2014)
253 vizualizări
Succesul i-a zâmbit la numai 23 de ani
(6 iulie 2013 - Clara ION)
140 vizualizări
Are 126 de ani, este necăsătorit şi fumează un pachet de ţigări pe zi
(17 iulie 2014 - Alex POLICALĂ)
324 vizualizări
Spectacol suplimentar susţinut de Lord Of The Dance în Bucureşti
(14 februarie 2014)
209 vizualizări
Sting concertează la Bucureşti
(31 iulie 2013 - Cristina IANCU)
76 vizualizări
Veneţienii fac referendum pentru separarea de Italia
(18 martie 2014)
191 vizualizări
Fiica lui JFK vrea un mandat în Congresul american
(25 ianuarie 2017)
79 vizualizări
Un bilet scris de Kurt Cobain, ce conţine un text răutăcios la adresa soţiei sale, publicat în SUA
(1 mai 2014)
204 vizualizări
Actriţa chineză Bai Ling vine la Ploieşti
(23 februarie 2015)
321 vizualizări
Concerte 2018: cine cântă anul acesta la Bucureşti?
(3 ianuarie 2018)
124 vizualizări
Papa Francisc: Crăciunul a fost luat ”ostatic” de materialism
(25 decembrie 2016)
59 vizualizări
Cea mai friguroasă aşezare de pe planetă. Cum trăiesc oamenii la -71 grade Celsius
(22 noiembrie 2015)
120 vizualizări
Marea Britanie le oferă stimulente financiare cetăţenilor UE pentru a părăsi Regatul Unit
(27 ianuarie 2021)
291 vizualizări
12 ani de la evenimentele din 11 septembrie
(11 septembrie 2013)
196 vizualizări
Sofia Vergara a pozat nud pentru coperta revistei Women's Health, la vârsta de 45 de ani
(3 august 2017)
403 vizualizări
Prima apariţie publică a gemenilor prinţului Albert de Monaco
(9 ianuarie 2015)
76 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























