Compania franceză Louis Vuitton a lansat vineri o colecţie de şapte parfumuri pentru clienţi cu venituri medii, preţul pentru o sticlă de 100 ml fiind de 200 de euro, informează Reuters.
Parfumurile ”Rose des Vents”, ”Turbulences”, ”Dans la Peau”, ”Apogée”, ”Contre Moi”, ”Matière Noire” şi ”Mille Feux” vor fi scoase la vânzare, mai întâi, în 180 dintre cele 460 de magazine pe care firma le deţine.
”Parfumurile Louis Vuitton descriu o călătorie a emoţiilor”, este descrierea făcută pe site-ul brandului.
Cele şapte parfumuri au fost realizate de expertul Jacques Cavallier-Belletrud, care lucrează cu producătorul Firmenich de mai multe decenii. El a creat, printre altele, ”L'Eau d'Issey”, pentru Issey Miyake, parfumurile L'Oreal, ”Poeme”, pentru Lancome, şi ”Acqua di Gio”, pentru Armani.
Această colecţie este prima lansată de Louis Vuitton de la fuziunea LVMH din 1987, având ca ţintă persoane cu venituri medii.
Lansarea care a avut loc săptămâna aceasta este un pas important pentru brandul francez care, prin aceasta, încearcă să păstreze un echilibru între creşterea numărului produselor accesibile şi păstrarea autenticităţii.
Până în prezent, cumpărătorii cu venituri medii puteau achiziţiona brelocuri Louis Vuitton şi câteva mici obiecte din piele, ale căror preţuri oscilau între 200 şi 300 de euro.
Brandul încearcă să crească vânzările, după o reducere a acestora în ultimii trei ani.
Faţă de alte produse de lux, parfumul a rezistat în industria marcată de criză, vânzările totale înregistrând anul trecut o creştere estimată la 2,9 procente, ajungând la aproximativ 15 miliarde de euro.
Analiştii estimează că noua colecţie a Louis Vuitton va genera încasări de 60 - 80 de milioane de euro, în primul an.
Prin comparaţie, giganţi ai industriei, precum Chanel şi Dior, ale căror produse beneficiază de o distribuţie mai largă, au încasări din vânzarea de parfumuri şi produse cosmetice de aproximativ 2,5 miliarde de euro pe ani.
Reprezentanţii companiei Louis Vuitton nu au vrut să precizeze care a fost investiţia pentru această colecţie, însă procesul de creaţie a parfumurilor a durat patru ani.