O rochie pe care actriţa Judy Garland a purtat-o în filmul "Vrăjitorul din Oz/ The Wizard of Oz" (1939), în care a interpretat personajul Dorothy, a fost vândută cu 1,5 milioane de dolari la o licitaţie organizată, luni, la New York, informează Reuters.

Acea rochie albastră, una dintre cele 10 care au fost create pentru personajul interpretat de Judy Garland, era estimată de specialiştii casei Bonhams - organizatoarea licitaţiei - la un preţ de vânzare cuprins între 800.000 şi 1,2 milioane de dolari. Se crede că aceasta a fost una dintre doar cele două rochii pe care tânăra actriţă le-a purtat în timpul filmărilor pentru acel musical.

Rochia a fost cumpărată de un colecţionar care a licitat prin telefon.

Preţul final de vânzare al rochiei, ce a fost creată de un celebru designer de costume al studiourilor MGM, Adrian, a fost de 1.565.00 de dolari (taxe incluse).

La această licitaţie anuală, organizată de casa Bonhams în colaborare cu reţeaua de televiziune Turner Classic Movies (TCM), au fost propuse spre vânzare 400 de loturi, care au inclus diverse obiecte de recuzită, costume, scenarii, premii şi afişe de film.

"Vrăjitorul din Oz", care are la bază volumul omonim pentru copii scris de L. Frank Baum, a primit şase nominalizări la Oscar în 1940 şi a câştigat două trofee - la categoriile "cea mai bună coloană sonoră" şi "cel mai bun cântec" - la cea de-a 12-a gală a premiilor Academiei de film americane, pierzând însă trofeul oferit la categoria "cel mai bun lungmetraj" în faţa celebrei pelicule "Pe aripile vântului".

Romanul pentru copii "Vrăjitorul din Oz" spune povestea lui Dorothy, o fetiţă care ajunge în universul imaginar Oz, unde are parte de numeroase aventuri alături de noii ei prieteni, Leul, Sperietoarea şi Omul de Tinichea, sperând că va găsi o cale pentru a se întoarce în casa ei din Kansas.

De-a lungul anilor, povestea a fost de multe ori ecranizată şi adaptată în musicaluri pe Broadway. Un lungmetraj inspirat din musicalul omonim de pe Broadway este "The Wiz" (1978), regizat de Sidney Lumet, care a avut o distribuţie alcătuită exclusiv din artişti afroamericani, în care au strălucit Diana Ross şi Michael Jackson.

Cel mai recent film inspirat de romanul scris de L. Frank Baum este "Grozavul şi puternicul Oz/ Oz: The Great and Powerful", lansat pe marile ecrane în 2013, în care rolurile principale au fost interpretate de Mila Kunis, Rachel Weisz, Michelle Williams şi James Franco.