Spitalele din provincia Buenos Aires, cea mai populată din Argentina, vor fi obligate să angajeze clovni în serviciile de pediatrie pentru a-i distra pe copiii bolnavi, potrivit unei legi adoptate săptămâna aceasta, relatează agerpres.ro.

Potrivit monitorului oficial, prezenţa clovnilor la spital reprezintă „o medicaţie complementară menită să aducă bucurie copiilor spitalizaţi, familiilor lor şi personalului”.

Deşi prezenţa clovnilor este destul de frecventă în centrele spitaliceşti, este pentru prima dată când în Argentina autorităţile legiferează o astfel de dispoziţie.

„Râsul este cel mai bun medicament”, a declarat pentru AFP autorul legii, Dario Golia.