”Lasă-l acum să se joace, că e copil” sau ”o să facă treabă destulă când o fi la casa lui”. Aceste propoziţii şi altele asemenea definesc ceea ce gândeşte majoritatea părinţilor. Dar oare când va învăţa să facă treburi casnice?

Renumitul pedagog Maria Montessori considera treburile casnice ca făcând parte din educaţia unui copil. Nu numai că îi pregătesc pentru viaţă, îi învaţă disciplina, dar le şi fac mare plăcere micuţilor. Poate tu nu crezi, dar ceea ce tu vezi ca pe o corvoadă, copilul vrea să facă pentru că îi dă sentimentul apartenenţei la familie şi îi dovedeşte că este important, că poate face ceva. Bineînţeles, vor fi treburi simple, uşoare, adaptate vârstei lui.

Motivaţie interioară

Atunci când micuţul tău insistă să măture el în bucătărie sau să te ajute la gătit lasă-l să ”trebăluiască” şi el. Chiar dacă la început mai mult încurcă decât ajută, el se bucură să stea pe lângă tine şi faceţi ceva împreună. Dacă îl refuzi va înţelege că nu este în stare şi îşi va pierde încrederea în forţele proprii şi va învăţa că mama rezolvă totul. Va fi prea târziu în adolescenţă să îl dezveţi de această atitudine. Dacă ai ratat startul – vârsta la care te-ar fi ajutat de plăcere şi acum nu este obişnuit cu treburi casnice, nu este timpul pierdut. Totuşi, vei avea nevoie de răbdare şi de tact. Evită cicălelala. Nu vei face decât să îi trezeşti rezistenţele. Ar fi mai bine decât să îi spui ce să facă să îi spui că ai nevoie de ajutorul lui şi să îl laşi să aleagă între mai multe sarcini. Dacă a spus că face ceva şi nu a făcut, întreabă-l de exemplu: ”ce stabilisem că faci săptămâna asta?”. Întrebarea creează alte reacţii în creier decât porunca şi ridicarea tonului care îndeamnă la rezistenţă. Îl face să caute un răspuns şi îl încurajează să găsească soluţii. Evită pedeapsa, dar şi recompensele materiale pentru a genera o motivaţie interioară, aceea de a simţi că aparţine familiei şi că este unul dintre cei care contribuie la bunul mers al ei.

Ce treburi sunt potrivite pentru vârsta lui

Montessori a alcătuit şi o listă a treburilor adecvate fiecărei vârste. Astfel, chiar la 2-3 ani un copil poate pune jucăriile la locul lor, cărţile pe un raft, rufele murdare în coş, împătureşte haine şi ajută la punerea mesei. La 4-5 ani, dă de mâncare animalelor de casă, face patul, udă plantele, prepară gustări simple, pune vasele în dulap. La 6-7 ani, duce gunoiul, mătură, împerechează ciorapi, curăţă legume, face salată. La 8-9 ani, spală vase şi rufe de mână, şterge praful, pune cumpărăturile la loc, face omletă, şterge masa din bucătărie. La 10-11 ani, face curat în bucătărie şi în baie, dă cu aspiratorul, preapară o masă simplă, coase nasturi. După vârsta de 12 ani, un copil educat conform principiilor Montessori, ştie să facă mai multe decât unii dintre adulţii care au fost cocoloşiţi de părinţii lor. Poate vărui sau vopsi un perete, dă cu mopul, schimbă becuri, spală maşina, face cumpărături după o listă, găteşte o cină completă, face reparaţii simple prin casă, coace pâine, calcă haine, are grijă de fraţii mai mici. Faptul că dobândeşte aceste abilităţi nu înseamnă că îşi va dedica tot timpul zilei lor. În programul lui, va aexista atât timp de treburi casnice, dar mai ales de învăţat şi de joacă.

Idei:

• încearcă să găseşti ustensile de curăţenie cum ar fi mături, mop etc. pe măsura celor mici

• atunci când vrei să îi înveţi ceva, foloseşte mişcări lente şi nu vorbi în acelaşi timp pentru a-i fi mai uşor să te copieze;

• renunţă la ideea de perfecţiune.

SURSA: Libertatea pentru femei