Înainte de Primul Război Mondial exista o vorbă care circula prin Europa Occidentală – „Vreau să mor ca Felix Faure”. Aceasta descria o moarte tragică, însă era un mod în care mulţi ar prefera să piară. Politicianul s-a stins la vârsta de 58 de ani într-un mod care a făcut înconjurul lumii.

În 1899, preşedintele Franţei Felix Falure a decedat în biroul său. S-a afirmat oficial că a murit în urma unei apoplexii, dar curând s-a descoperit adevăratul motiv: decesul a survenit în momentul în care făcea sex cu amanta sa, în vârstă de 30 de ani

Numele ei era Marguerite Steinheil.

Întâmplarea s-a petrecut pe 16 februarie, când preşedintele a chemat-o în biroul său de la Palatul Elysee pe amanta sa, soţia unui pictor al vremii. Se spune că, pentru a face faţă unei partide extreme de amor, Félix Faure ar fi luat pilule de putut în doză dublă.

Acesta ar fi fost şi motivul din care i s-a tras şi decesul. Se pare că partida de sex ar fi durat 21 de minute.

Multe voci susţin că acesta a murit când amanta sa îi făcea sex oral. Pe cât de răutăcios a fost acest zvon, a apărut, mai degrabă, pentru a-l denigra. Artizanul acestuia a fost Georges Clemenceau, oponentul său politic. E de înţeles de ce a recurs la aşa poveste.

Imediat după decesul preşedintelui Franţei, oamenii din palat au scos-o pe amantă pe ascuns. De asemenea, au şters urmele scenei de amor cu final tragic.

Iniţial, presa vremii a anunţat că Faure a murit „epuizat, în vreme ce se ocupa de afaceri de stat”. În câteva zile, zvonurile au circulat şi s-a aflat adevărul. Astăzi, o staţie de metrou din Paris poartă denumirea de Félix Faure. Povestea e însă mai puţin cunoscută decât e staţia de metrou.