Experimente prin care se va încerca dezvoltarea în corpul unor porci a unor organe umane utilizabile pentru anumite transplanturi vor fi efectuate, începând din luna august, la Universitatea Stanford, sub conducerea japonezului Hiromitsu Nakauchi, profesor la această instituţie de învăţâmânt din SUA şi la Universitatea din Tokyo, informează EFE joi, citând o ştire publicată în ziarul nipon ‘Nikkei’.
Specialistul, care estimează că această metodă va putea servi în medicina regenerativă peste 5-10 ani, va folosi celule stem pluripotente induse (iPS), care au capacitatea de a se transforma în orice tip de ţesut.
Într-o primă fază, celule iPS umane programate pentru a crea un anumit organ, de exemplu, ţesut pancreatic, vor fi inoculate în embrioni de porc modificaţi în prealabil pentru a nu avea organul respectiv, pancreas în cazul dat. Embrionul va fi apoi implantat unei scroafe, iar cercetătorii speră ca, în final, să se nască un porc cu pancreas uman.
Hiromitsu Nakauchi a reuşit deja un experiment în care un porc programat genetic să nu aibă pancreas s-a născut cu un pancreas generat prin folosirea de celule iPS. De acea dată, el a folosit celule iPS de la porc.
Potrivit cercetătorului japonez, pancreasul uman pe care intenţionează să-l obţină nu va fi transplantat ca atare, urmând a fi transplantate doar celule izolate de pancreas, aceasta fiind o tehnică mai simplă. După ce sunt transplantate, aceste mici ‘insule’ de pancreas încep să producă insulina necesară pentru reglarea conţinutului de glucide din sânge.
Experimente similare celor pe care le va începe Hiromitsu Nakauchi efectuează, tot în SUA, şi un biochimist spaniol, Juan Carlos Izpisua, la Institutul Salk din La Jolla.