Cel mai frumos cadou de Paşte! Aşa a considerat un bărbat din Croaţia pachetul primit prin poştă, în care era portofelul pierdut în urmă cu 14 ani. Şi-a recuperat banii pierduţi, dar surpriza a fost şi mai mare! Misteriosul expeditor i-a trimis cu aproape 500 de euro în plus.
În urmă cu 14 ani, Ivica Jerkovic şi-a pierdut portofelul în care avea 2.000 de mărci germane (aproximativ 1.000 de euro – n.r.), bani cu care trebuia să repare acoperişul casei, scrie presa locală.
„Iniţial am crezut că e o glumă şi am verificat dacă banii sunt reali”, a spus bărbatul.
El a primit prin poştă portofelul dispărut în urmă cu 14 ani, dar şi 1.500 de franci elveţieni (aproximativ 1.440 de euro – n.r.). Şi mai ciudat este faptul că persoana care trimis banii nu şi-a dezvăluit identitatea.
Acesta consideră că cel care a găsit portofelul avea probleme financiare, iar acum şi-a permis să restituie „împrumutul”.
„Cred că a avut nevoie mare de aceşti bani, iar ani de zile a calculat cât trebuie să-mi returneze. Altfel nu-mi explic de ce a păstrat portofelul”, a mai spus el.
„E cel mai bun bancher din Croaţia!”, a glumit bărbatul.