În perioada 19-22 februarie 2015, AFI Palace Ploieşti va găzdui Festivalul Internaţional de Film Ploieşti, aflat la cea de-a IV-a ediţie.
Evenimentul va fi organizat de Parcfilm şi de Fundaţia Comunitară Prahova, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, în parteneriat cu AFI Palace Ploieşti, Cinema City, Helen Film şi BRD -Groupe Société Générale.
PIFF 2015 va aduce în AFI Palace Ploieşti cele mai noi şi provocatoare scurtmetraje, aparţinând genurilor SF, horror, thriller şi acţiune.
Anul acesta s-au înscris din 42 de ţări peste 600 de producţii, dintre care 21 s-au calificat în competiţia oficială. Printre acestea se numără producţii ce vor fi difuzate în premieră naţională şi mondială, precum „În timp ce zburau către Lună”, un scurtmetraj produs în Serbia, a cărui echipă va fi prezentă la festivalul din acest an.
De asemenea, iubitorii de filme vor avea ocazia să urmărească premiera europeană a scurtmetrajului „Sânge de hienă”, care a făcut turul festivalurilor din America de Nord, dar şi premierele internaţionale „Sir Gawain şi Cavalerul Verde” şi „Ultima dorinţă: Idilă”.
Programul festivalului PIFF 2015 va cuprinde patru categorii speciale ce vor diversifica opţiunile spectatorilor: Lovestory Special – o secţiune dedicată poveştilor de dragoste neobişnuite, Dark Comedy – filme scurte cu umor negru, programul Experimental, dar şi Children’s Morning Fun – animaţii care să însenineze dimineţile celor mici.
Mai multe informaţii despre filmele din festival se pot găsi pe site-ul festivalului, www.ploiestifilmfestival.ro, sau pe pagina de facebook www.facebook.com/PloiestiFilmFestival.