Una dintre cele mai iubite trupe din România, trupa Taxi, apreciată pentru mesaj, versurile inteligente şi umor concertează  joi, 20 noiembrie, de la ora 20.30 la Yell Wolf Pub.

Dan Teodorescu şi colegii săi se pot lăuda că au la activ peste o mie de concerte, o participare la Eurovision, şapte albume, numeroase videoclipuri şi zeci de premii.

Dan Teodorescu, Vicky Sava, Daria Corbu, Mugurel Coman, Cantemir Neacşu, Kerezsi Csongor şi Darius Neagu le promit fanilor din Ploieşti o călătorie fantastică, într-un Taxi special.

Înfiinţată în 1999, trupa a lansat hituri care au ţinut play-listul radiourilor din România. Amintim doar  “Aici sunt banii dvs.”,  "Jumătatea mea", "Luna", “Comunitaru’”, „Eşti iubibilă” sau „Stelele care cad”.

Oricum, important este că nu trebuie să rataţi concertul de joi, 20 noiembrie, de la Yell Wolf Pub din Ploieşti. Preţul unui bilet este 40 de lei, iar rezervările se pot face la telefon 0344.802.001.