Una dintre cele mai cunoscute actriţe franceze, Brigitte Bardot, a sedus publicul cu senzualitatea sa în anii ’50 şi ’60 şi a devenit un sex-simbol al cinematografiei mondiale. Însă drumul spre faimă a fost presărat cu multe obstacole şi dezamăgiri, potrivit unei biografii recente, „Brigitte Bardot: The Life, The Legend, The Movies“, scrisă de Ginette Vincendeau.
Brigitte Bardot, care va împlinit 86 de ani pe 28 septembrie, a trecut prin numeroase depresii, a avut patru soţi, acelaşi număr de tentative de suicid, peste o sută de iubiţi de ambele sexe şi o sarcină pe care nu şi-a dorit-o niciodată.
Născută într-o familie bogată din Paris, micuţa Bri, cum o strigau părinţii, a crescut în elegantul arondisment 16, în apropierea Turnului Eiffel. Şi-a petrecut vacanţele în Alpi, iarna, şi la Saint Tropez, vara. Micuţa localitate de pe Coasta de Azur, în trecut un sat de pescari, a rămas până astăzi locul ei de suflet.
A făcut balet, apoi a lucrat ca model (avea înălţimea ideală pentru acea perioadă, 1,70 metri, şi, spre deosebire de rivalele sale Marilyn Monroe şi Elizabeth Taylor, nu a avut niciodată probleme de greutate), iar la 15 ani a apărut pe coperta revistei „Elle“. Un an mai târziu, îl cunoştea pe asistentul de regie (mai târziu regizorul) Roger Vadim, de care s-a îndrăgostit nebuneşte.
„Mi-a lăsat impresia unui lup: s-a uitat la mine, m-a speriat, m-a sedus, nu mai ştiam unde sunt şi ce e cu mine“, povestea tânăra despre această primă întâlnire, după cum scrie Ginette Vincendeau în cartea sa.
Mai întâi s-au iubit în secret, apoi nu şi-au mai ascuns relaţia, în ciuda faptului că părinţii tinerei s-au opus tot timpul şi chiar au ameninţat-o că o trimit în Anglia. Au renunţat abia când Bri a încercat pentru prima oară (dar nu şi ultima) să-şi ia viaţa. Însă nu i-au permis să se căsătorească cu Vadim până ce nu a împlinit 18 ani.
La patru ani de la cununia religioasă desfăşurată chiar în celebra catedrală Notre Dame de Paris, Vadim şi Bardot au divorţat. Amândoi fuseseră infideli. „Ştiam că asta se va întâmpla. Dar am preferat întotdeauna să am o soţie cu un spirit de aventură, cu acel joi de vivre“, spunea Vadim.
La vremea aceea Bardot era îndrăgostită nebuneşte de Trintignant, care a divorţat, la rându-i, pentru a fi împreună cu actriţa franceză. Peste numai doi ani, însă, aceasta l-a părăsit pentru cântăreţul Gilbert Bécaud, care era, de asemenea, căsătorit. Aventură după aventură. Acesta a devenit un fel de tipar în viaţa divei franceze. Bardot însăşi a recunoscut că a avut peste 100 de relaţii, chiar şi cu femei.
Relaţia cu Jacque Charrier, partenerul ei din filmul „Babette pleacă la război“, a fost însă oficializată. Acesta a devenit al doilea soţ al actriţei şi tatăl singurului ei copil: Nicolas.
Din cauza numeroşilor paparazzi care o aşteptau în stradă, Bardot nu a putut ajunge la spital şi a născut acasă. O naştere lungă şi dficilă. Nu-şi dorise oricum copilul, iar cei care au convins-o să-l păstreze au fost socrii ei. În 1960, la doar 26 de ani, chiar de ziua ei, Bardot avea a doua tentativă de sinucidere după ce a luat somnifere şi a încercat să-şi taie venele în vila ei, din Nisa.
Fiul ei, Nicolas, a rămas în custodia tatălui. Peste ani, actriţa avea să mărturisească: „Nu am fost făcută să fiu mamă. Nu eram îndeajuns de matură pentru a avea grijă de un copil. Eu însămi am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine“.
Înainte de cel de-al treilea mariaj, cu milionarul german Gunter Sachs, a avut relaţii pasagere cu Mike Sarne, Warren Beatty, Serge Gainsbourg şi Nino Ferrer. Bardot şi Sachs s-au căsătorit la Las Vegas, iar playboy-ul german a cucerit-o după ce i-a „îmbrăcat“ casa din Saint Tropez cu trandafiri aruncaţi dintr-un elicopter. În 1973, Brigitte Bardot s-a retras din film, iar din anii ’80 şi-a dedicat viaţa protejării animalelor.
Actriţa nu a recurs niciodată la operaţii estetice, aşa cum au făcut multe dintre colegele ei de generaţie, de la Sophia Loren la Jane Fonda. Astăzi abia mai poate merge, cu ajutorul unui baston, şi trăieşte pe proprietatea ei din Saint Tropez, numită La Madrague, alături de cel de-al patrulea soţ Bernard d’Ormale, cu care s-a căsătorit în 1992.
SURSA:historia.ro