Luptele de cocoşi reprezintă un sport care, pe vremuri, era foarte popular. În prezent, puţine mai sunt ţările care acceptă competiţiile de acest gen considerate "sângeroase şi barbare".

Cocoşii aruncaţi în aceste lupte sunt păsări crescute special pentru competiţii, fiind hrănite cu vitamine timp de aproximativ doi ani pentru a deveni cât mai puternice şi rezistenţe.

Luptele care se dau între păsări sunt sângeroase, chiar dacă - uneori - nu sunt finalizate prin moartea acestora. Unele ţări permit organizarea acestui "sport", altele l-au interzis, însă cei care se pronunţă pentru continuarea acestor competiţii invoca, în general, motive culturale şi religioase.

Conform Wikipedia, luptele între cocoşi reprezintă cel mai vechi sport cu spectatori din lume, prima menţionare a lor fiind făcută în urmă cu 6.000 de ani în Persia. De asemenea, a fost un sport foarte popular în perioadele antice ale Indiei, Chinei sau Greciei.

În prezent, una dintre ţările care permite ca publicul să asiste legal la luptele de cocoşi este Cuba. Acolo, jocul are o singură rundă, care nu depăşeşte 30 de minute. În schimb nu sunt permise pariurile, iar persoanele care sunt prinse că încalcă legea sunt expulzate definitiv din cadrul acestor turnee şi nu au voie să mai participe la nicio altă luptă.

În Spania, aceste lupte sunt interzise, cu excepţia Insulelor Canare. În schimb, în Insulele Canare sunt interzise luptele cu tauri, care nu sunt considerate "tradiţionale". Şi în Andalusia  mai este permisă organizarea acestor lupte, mai exact în oraşele şi satele unde sunt considerate tradiţionale. O situaţie similară există şi în Franţa, unde legea permite aceste lupte doar în zonele unde este invocată "tradiţia" - adică în regiunea Nord-Pas de Calais şi alte sate de lângă Lille.

În Marea Britanie, luptele de cocoşi au fost interzise în 1835, iar doi ani mai târziu şi în Scoţia, unde acest sport era destul de popular în secolul al 18-lea. În SUA, acest sport este interzis în toate cele 50 de state.

Luptele cu cocoşi (sabong) sunt o tradiţie în Filipine, iar oamenii îşi cresc şi antrenează păsările în propriile curţi. Unii au doar unul sau doi cocoşi, pe care îi cresc special pentru a participa la concursuri, iar alţii au ferme în care sunt antrenaţi sute de cocoşi de lupte.

Tottenham Hotspur, Universitatea din Carolina de Sud şi Jacksonvilee State University au ca embleme un cocoş de luptă! Tottenham îl are ca şi mascotă încă de la finala Cupei Angliei din 1901, când fostul său proprietar, Harry Hotspur, care creştea aceste păsări, a decis să pună unul pe emblemă.