Două poezii de Nina Cassian şi Doina Ioanid au fost alese într-un top internaţional al celor mai frumoase 50 de poeme de dragoste din ultimii 50 de ani, informează publicaţia britanică The Guardian. Poeziile „The Yellow Dog/ Câinele galben”, de Doina Ioanid, şi „Lady of Miracles/ Donna miraculata”, de Nina Cassian, se numără printre cele mai frumoase 50 de poezii de dragoste din ultimii 50 de ani.

Specialiştii în poezie de la Southbank Centre din Londra au selectat din opere scrise în ultimii 50 de ani şi nu s-au mai concentrat în realizarea acestui clasament pe opţiunile tradiţionale, precum creaţiile poetei engleze Barrett Browning şi cele ale lui William Shakespeare, considerat cel mai mare scriitor al literaturii engleze.

Poeziile vor fi citite pe 20 iulie, la Londra, la ceea ce specialiştii de la Southbank Centre se aşteaptă a fi "un eveniment fără precedent". În cadrul manifestării, 50 de persoane, de la actori la poeţi, vor recita câte un poem din acest top.

Evenimentul face parte din Festivalul Dragostei (Festival of Love), dar şi din Festivalul Internaţional al Poeziei (Poetry International festival), acesta din urmă fiind înfiinţat de Ted Hughes, în 1967.

Scriitorii din acest top au fost aleşi din 30 de ţări, de la Sfânta Lucia până la Kurdistanul irakian, iar în lista celor mai frumoase poeme a fost inclusă şi România, graţie poetelor Nina Cassian şi Doina Ioanid.

În limba română, poezia Ninei Cassian a apărut cu titlul „Donna miraculata", în volumul „Ambitus", publicat în anul 1969, la Editura pentru Literatură, după cum a declarat poetul Florin Iaru, citat de Mediafax.

Echipa de la Southbank Centre din Londra a lucrat la clasament în ultimul an, considerând acest top "o adevărată selecţie internaţională şi diversă din punct de vedere stilistic" a celor mai bune 50 de poeme din ultimii 50 de ani. În clasament sunt incluşi şi scriitori tineri, precum poeta Warsan Shire, dar şi autori consacraţi, precum Chinua Achebe şi Ted Hughes.

 „Donna miraculata"

 „De când m-ai părăsit mă fac tot mai frumoasă

ca hoitul luminând în întuneric.

Nu mi se mai observă fragila mea carcasă,

nici ochiul devenit mai fix şi sferic,

nici zdreanţa mâinilor pe obiecte,

nici mersul, inutil desfigurat de jind,

- ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte,

ca nimbul putregaiului sclipind".