Mierea produsă de albine este un aliment minune cu efect terapeutic pentru organismul uman. Nu întotdeauna, însă, produsul pe care îl cumpărăm drept ”miere” are legătură cu albinele, dar din fericire există câteva trucuri care ne ajută să deosebim mierea naturală de cea contrafăcută.
Vă prezentăm câteva metode să deosebeşti mierea naturală de cea falsificată:
1. Ambalajul şi etichetarea. O miere de calitate este ambalată igienic, are capacul curat, la fel ca şi suprafaţa borcanului. Nu cumpăraţi miere dacă vedeţi că nu este perfect curată, prezentând impurităţi ce nu au ce căuta într-un produs de calitate. O mare atenţie trebuie dată şi etichetei şi care trebui să conţină informaţii despre tipul de miere, cantitatea, datele de contact ale stupinei unde a fost produsă, perioada de valabilitate şi condiţiile în care trebuie păstrată.
2. Culoarea. În funcţie de tipul mierii, aceasta are o culoare specifică. Astfel, dacă este vorba despre mierea de salcâm, aceasta trebuie să fie cât mai aproape de culoarea incoloră. Dacă este prea galbenă, atunci poate fi vorba despre un amestec de miere sau este vorba despre un produs ”îmbunătăţit” artificial. La polul celălalt, mierea de mană, cea mai scumpă din categoria acestor produse apicole, trebuie să fie cât mai închis, o culoare mai slabă indicând, din nou, că ar fi vorba despre un amestec.
3. Densitatea. Deşi, în mod normal, densitatea mierii se măsură cu un refractometru, pentru cei care se află la un târg apicol, există căi mai puţin tehnice pentru a descoperi mierea de calitate. Se poate răsturna borcanul cu capacul bine închis, observând modul în care bula de aer din interior se ridică. Dacă mişcarea este lentă, atunci avem o densitate bună. Totuşi, această tehnică este ”combătută” de falsificatori cu ajutorul unui truc: borcanele sunt umplute până la refuz, nelăsând loc formării acelei bule de aer!
4. Gustul. Degustarea mierii se face într-un mod similar cu al vinului. Se foloseşte o paletă de unică folosinţă, apoi se plimbă mierea în gură pentru a-i simţi toate aromele. Dacă nu ne putem da seama imediat de gust, înainte de a încerca din nou, putem mânca o bucăţică de măr sau putem bea puţină apă, pentru a ne relaxa papilele gustative. Dacă gustul mierii este caramelizat, poate fi vorba despre o miere încălzită pentru a fi fluidizată sau amestecată cu zahăr ars.
5. Testul şerveţelului. O altă metodă de testare a mierii poate fi şi „murdărirea” unui şervet alb de bucătărie cu o lingură de miere. Cea autentică nu pătează, pe când cele mai multe tipuri de miere artificială lasă pete gălbui.
6. Testul sugativei. Se poate turna o linguriţă de miere pe o hârtie de sugativă sau de filtru de cafea, iar dacă mierea se absorbe imediat, atunci ea nu este 100% naturală. Cea care este produsă doar din munca albinelor nu va fi absorbită de sugativă.
7. Testul paharului cu apă. Mierea autentică nu se dizolvă imediat dacă este pusă într-un pahar cu apă. Ea se va duce prima dată la fundul paharului. Dacă mierea este falsificată, se va dizolva imediat şi nu se va depune. Se poate folosi, de asemenea, şi metanol, un tip de alcool obţinut din fermentarea sfeclei de zahăr sau a fructelor. În acest alcool, mierea contrafăcută se dizolvă extrem de uşor şi îi dă lichidului un aspect lăptos.
