A trecut, pe nedrept ignorată, apariţia, la finele lui 2008, a unei cărţi-eveniment, capabile să declanşeze o dezbatere profundă asupra unui concept pe care mai toţi politicienii îl amintesc, fără să aibă vreo clipă intenţia sau inteligenţa de a-l defini: ,,A TREIA FORŢĂ: ROMANIA PROFUNDĂ”, de Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon, ( Editura Logos, Bucureşti).

      Speranţa mărturisită a autorilor este că publicarea acestor eseuri va ajuta la coagularea unei a treia forţe: „între capitalismul foştilor comunişti şi marxismul de salon pe banii corporaţiilor occidentale, între cârdăşia politico-economică pozând în piaţă liberă şi lichelismul ideologic- corporat pozând în noncorformism de stânga, între vechiul şi noul establishment, România profundă a dispărut în exil interior sau propriu-zis.

     În timp ce noua dreaptă şi noua stângă critică  sau susţin, în opinia autorilor, fenomene minore sau revolute, conservatorii radicali, pe care Hurduzeu şi Platon îi reprezintă, atacă chestiuni vitale. Iată doar o rapidă enumerare:

• soarta României într-o  Uniune Europeană  construită pe principii birocratice si mondialiste;
• dezastrele trecute sub tăcere ale revoluţiei industriale, aflate în faza ei tehnoglobalistă;
• prăbuşirea limbajului comun şi a valorilor tradiţionale şi înlocuirea lor cu un spectacol comercial, dominat de tehnici pragmatice de adaptare la Sistem;
• tolerarea sau chiar încurajarea episodului emigraţionist, în vreme ce satele româneşti sunt abandonate, copiii se sinucid de dorul părinţilor plecaţi aiurea în lume, iar România resimte criza acută a forţei de muncă;
• catastrofa ecologică, însoţită de deşertificarea morală şi spirituală a ţării;
• controlul exercitat de plutocraţie asupra mass-media şi renaşterea instituţiei cenzurii;
• slăbirea coeziunii organice a neamului românesc, prin politicile aşa-zis  ,,multiculturale”.

    Toate acestea, fără ca lista să fie completă, sunt, în opinia autorilor, câteva  chestiuni vitale a căror rezolvare urgentă nu mai poate fi amânată.

    Plecând de la constatarea că forţele politice din România contemporană nu fac decât să se macine într-un război aparent ideologic, autorii identifică în conservatorism singura cale viabilă pentru reaşezarea în matcă a României( este evident că nu despre actualul partid conservator este vorba).

În continuarea logică  a acestei idei se află aceea a definirii noţiunii de elită. În esenţă, aceasta trebuie să reprezinte poporul: E elita cuiva. Elitele istorice,organice, aşa erau. Erau, ca să zic aşa, dobânda unui capital uman investit istoric. Elitele de astăzi se autolegitimează şi se autoreproduc. Sunt parazitare şi necinstite. Nu sunt elite organice.(…) Elita României nu e alcătuită din intelectuali. Elita României e alcătuită din elitele tuturor corpurilor profesionale, tuturor categoriilor sociale funcţionale: de la elita ţărănimii, la cea a mecanicilor de locomotivă. Elita României e crema acestor elite. Intelectualii nu pot pretinde să fie elita României, deoarece nu pot uzurpa dreptul celorlalte elite. Ceea ce îi trebuie cu adevărat României sunt oameni întregi, autonomi economico-profesional, încercaţi moral şi profesional. Pentru cei doi autori, oamenii aceştia există şi nu trebuie creaţi prin inginerie socială sau luminaţi de la Bruxelles. Condiţia necesară pentru ca ei să apară este doar aceea să îngăduim realităţii să devină una cu adevărul.

      Provocarea pe care o propune, nu o data  dureros, cartea în discuţie nu este lipsita de nostalgie. Cei doi autori trăiesc în prezent în America şi poate de aici perspectiva  îndragostit - lucidă pe care o au când scriu despre Ţară. Este tulburătoare definiţia  pe care o dau României profunde: România profundă e România în care, deşi am plecat, continui să locuiesc. Nu e numai o Românie nostalgică, vaporoasă, ci şi o Românie dureros de concretă. E România născută din confluenţa nostalgiei pentru ce a fost, cu revolta faţă de ceea ce se distruge zilnic.

       Sarcina celui care scrie despre volumul la două mâini al lui Platon şi Hurduzeu este ingrată. Pentru că ideile pe care le ascunde merită o dezbatere profundă, naţională şi corectă. Rămâne, însă, încleştarea pe care o simţi la sfârşitul lecturii, rămâne seducţia unor formulări memorabile.

       Cu încrederea că veţi reflecta la finele lecturii asupra sensului adânc al cărţii, încheiem cu un citat ce ni se pare emblematic, suficient  să vă pună pe gânduri: ,,De vreme ce stânga şi dreapta sunt otova, nu ne rămâne decât să abandonăm politica distincţiilor orizontale, între stânga şi dreapta şi să îmbrăţişăm politica distincţiilor verticale, între o Românie profundă, a oamenilor ataşaţi valorilor naţionale, creştinismului ortodox, familiei tradiţionale şi România superficială, România ca brand, a elitei cosmopolite în origini sau intenţii. Această pătură suprapusă care ne vampirizează sufleteşte, ne colonizează instituţional, ne violează identitar şi ne sărăceşte financiar   t r e b u i e   s f â ş i a t ă, dacă vrem să mai vedem cerul…”.