Am primit zilele acestea un mail extrem de interesant de la un coleg de şcoală, care locuieşte acum în Canada. Subiectul are legatură cu actuala avalanşă a imigranţilor din Orient către ţările din Europa Centrală şi cu problemele grave pe care trebuie să le suporte ţările de tranzit. Ba mai mult, putem spune că este o învăţătură, care ar trebui să-i pună pe gânduri şi astăzi pe toti liderii europeni. În urmă cu 50 de ani Charles De Gaulle dădea independenţă Algeriei ; tot atunci a ţinut să explice de ce Franţa nu poate şi nu va putea să-i integreze pe musulmani :
„E foarte bine că există francezi galbeni, negri sau tuciurii. Arată că Franţa e deschisă tuturor raselor şi că are o vocaţie universală. Dar, cu condiţia ca ei să rămână o mică minoritate. Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa. Suntem totuşi, înainte de toate un popor european de rasă albă, de cultură greco-latină şi de religie creştină. Musulmanii? Vedeţi bine că nu sunt francezi. Cei care propovăduiesc integrarea au un creier de colibri, chiar dacă sunt foarte savanţi. Încercaţi să integraţi uleiul şi oţetul, agitaţi sticla şi după o vreme se vor separa din nou. Arabii sunt arabi, francezii-francezi. Credeţi că populaţia Franţei ar putea absorbi 10 milioane de musulmani care mâine vor fi 20 şi poimâine 40? Dacă noi facem integrarea (Franţa cu Algeria), dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom împiedica noi să nu vină în Franţa continentală când nivelul vieţii aici e mult mai elevat? Satul în care m-am născut eu nu se va mai chema Colombey-două biserici ci Colombey-două moschei”.

Probabil că unii au citit aceste rânduri din alte surse. Mie mi-au atras atenţia deoarece, după câteva zile petrecute de curând la Paris, am constatat, din nou, cât de realistă şi mai ales cât de puţin a fost luată în seamă premoniţia marelui om de stat. Iar istoria e plină de avertizări venite de la personalităţi care au marcat epoca în care au trăit; Winston Churchill numea Islamul „cea mai retrogradă forţă din lume” şi compara Coranul cu „Mein Kampf”. Astăzi, capitala Franţei este cel mai bun exemplu al amestecului de rase şi religii care s-a produs intens în Europa ultimelor decenii. Nu de puţine ori ai senzaţia că numărul „francezilor galbeni, negri sau tuciurii” cum spunea De Gaulle,  îl depăşeşte pe cel al francezilor nativi. Conform sondajelor, cocoşi din fire cum îi ştim, francezii s-au exprimat majoritar împotriva primirii de refugiaţi ; un demers inutil şi necredibil, contrazis de istoria lor şi de neputinţele statului francez. Un politician – Nicolas Dupont-Aignan – se lamenta, afirmând că Uniunea Europeană şi-a părăsit propriile popoare şi a destabilizat continentul european. Adevărat, dar cine a declanşat intervenţiile din Orientul Mijlociu? Principalii vinovaţi de dezastrul umanitar din Siria şi în special din Libia, francezii şi britanicii, tac acum ca mortul în păpuşoi.

Cum era de aşteptat, fenomenul produce scenarii şi întrebări tendenţioase: Nu e ciudat cum a început brusc exodul acesta? De ce acum şi nu când nordul Africii era pârjolit de „primăvara arabă”, când luptele şi teroarea erau mai aprige ca acum? Nu cumva e o invazie controlată şi cineva îi manipulează şi îi atrage (sau îi împinge) spre mirajul european? De ce nu se încearcă o acţiune de prevenire, monitorizând  porturile africane de unde se ştie că pleacă ambarcaţiunile cu imigranţi? Şi oare când invazia musulmană va ajunge la apogeu, nu se va găsi cineva care „să-i ajute” să se revolte chiar împotriva crucii creştine?

Să recunoştem că această manieră de a forţa raţionamentele este exagerată şi uşor teribilistă ; numai că ea este urmarea debandadei generalizate şi a lipsei de soluţii a decidenţilor politici de pe bătrânul continent. Măsurile mai dure ale unor şefi de stat au fost apreciate de unii, criticate de alţii. Marea problemă e că nimeni nu mai poate vorbi astăzi din punctul de vedere al unui popor, toţi liderii vorbesc din punctul de vedere al Europei. Care punct de vedere, există vreunul ? Ba nu, greşesc, singura reacţie a fost ideea cu adevărat tâmpită a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker să împărţim refugiaţii între noi !!

Preocupate (şi stimulate de americani) în ai zgândări pe ruşi cu episodul Ucraina, statele UE s-au trezit nepregătite în faţa unui pericol la care nu se aşteptau. În aceste condiţii, Rusia este singura care are o atitudine coerenta, pornind un atac susţinut împotriva forţelor statului islamic din Siria. De voie, de nevoie, SUA şi Europa, după fandoselile de rigoare, se aliniază în spatele lui Putin în aceasta cruciadă împotriva terorismului. Ba mai mult, Germania, Franţa, Italia îşi pun tot mai multe întrebări în legătură cu rolul şi prezenţa lor în NATO.

Ca de obicei, noi rămânem cu degetul în gură (sau la nas, se poartă), uitându-ne miraţi la ce se întâmplă în jurul nostru. Micul puseu de orgoliu al preşedintelui Iohannis (lăudabil de altfel) de a nu mai accepta pasiv deciziile luate în afara ţării – mă refer la respingerea cotei de imigranţi obligatorie stabilită la Bruxelles – se pierde în avalanşa de evenimente internaţionale stârnite de această noua migraţie a popoarelor. Aşa că mă întreb la ce ne foloseşte politica agresivă, practicată în ultimii ani, la adresa ruşilor. Nimeni nu zice că trebuie să mergem la braţ cu poporul din est şi să cântăm cazacioc, dar nici să încercăm pe toate căile să ni-l facem duşman. Rămâne la fel de actual răspunsul dat în urmă cu 70 de ani de „hulitul” prim-ministru român dr. Petru Groza, atunci când americanii i-au reproşat politica pro-sovietică : „Dumneavoastră, americanii, care aţi inventat bomba atomică, inventaţi ceva să mutaţi România lângă America şi voi face politică americană”!

Să-i mulţumim lui Traian Băsescu (şi nu numai) pentru marile noastre „reuşite” de politică externă. Şi pentru că veni vorba de fostul preşedinte urmărim sideraţi cum liderul în slugărnicie faţă de mai-marii lumii încearcă să se reinventeze ca om politic. Cu tupeul recunoscut, Băsescu vrea să-şi transforme marile rateuri ale mandatului în previziuni de clarvăzător ; nereuşita totală a intrării României în Spaţiul Schengen e tratată acum ca o binefacere, atâta vreme cât criza refugiaţilor a dovedit cât de fragilă şi nefuncţională este această zonă de liberă circulaţie în Europa ! În tot mai dese apariţii televizate, Băsescu acuză, jigneşte, dă sfaturi şi explică ce ar fi făcut el într-o situaţie sau alta, uitând ca era tratat de partenerii europeni precum băiatul care duce tava. Dar ce să-i faci, noi românii suntem iertători şi uităm repede ; deci să nu ne mirăm dacă vom asista anul viitor, cu ocazia alegerilor, la reapariţia în politică a moşierului de la Nana.

Actuala criză care apasă Europa ar trebui să ne convingă încă odată că principala noastră grija trebuie sa fie starea poporului roman, interesele românilor, viaţa şi siguranţa populaţiei autohtone. Din fericire nu suntem pe „Ruta Balcanică” a ţărilor de tranzit, nu suntem nici măcar o ţară atractivă pentru masele de refugiaţi. Sigur, despre imigranţi numai de bine, trebuie trataţi cu înţelegere pentru că cea mai mare parte a lor fug, alungaţi de sărăcie şi teroare. O soluţie interesantă au găsit vecinii noştri bulgari, care dând dovadă şi de un umor de care nu-i bănuiam, au afişat la una din intrările în ţară un poster enorm pe care scrie : „DEAR IMIGRANTS, WELCOME TO BULGARIA ! NO WORK. NO MONEY. NO FUTURE. PROCEED BACK. THANK YOU” ! Nici la noi nu e mai bine !