De ceva vreme nu am mai fost pe Valea Prahovei, nici măcar în trecere. Joia trecută însă, având ceva treburi la Braşov, am luat-o pe DN 1, mânat fiind şi de curiozitatea normală a celui care a scris deseori despre marile eşecuri şi despre cei vinovaţi pentru ele în materie de infrastructură rutieră şi autostrăzi. Nici o surpriză, de la Comarnic până la Buşteni am făcut aproape o oră şi jumatate, deşi era joi la prânz, nu weekend, nu zi de sărbătoare. Trafic infernal, care anulează plăcerea deplasării printr-un peisaj minunat.
Eram interesat să văd şi cele patru minuni ale momentului, pasarelele construite în Comarnic, Buşteni şi Azuga. Am sesizat totala lipsa de entuziasm a locuitorilor în folosirea scheletelor de metal, marile probleme ale celor bătrâni în abilităţile de alpinism propuse şi imposibilitatea celor care au un handicap locomotor sau a persoanelor cu copii în cărucior de a se bucura de beneficiile instalaţiilor nou construite; un paleativ, nici măcar un „pansament” cum încerca premierul Ponta să justifice lucrarea. Probabil nici nu trebuie să fii mare specialist în trafic rutier ca să înţelegi că nu cele patru treceri de pietoni erau la originea blocajelor pe DN 1. Iar când i-am văzut la televizor pe marii conducători de oşti, vicepremierul G. Oprea şi ministrul de interne R. Stroe, supraveghind investiţia, am înţeles pe deplin importanţa acesteia …
Interesant este că noi mai avem prin judeţ, vreo 19 astfel de punţi peste DN 1 de pe vremea ministeriatului lui Miron Mitrea, extrem de asemănătoare cu cele 4 date în folosinţă de curând. Complet inutile, niciodată folosite şi în locaţii pe care nimeni nu a reuşit, la vremea respectivă, să le justifice; de exemplu, la Româneşti, pasarela asigură o traversare de la carciumă, la pădurea de peste şosea … Chiar în aceste condiţii şi a multor acuze publice privind modul în care s-au atribuit lucrările, nu s-a întâmplat nimic, nu a răspuns nimeni. Ca şi în cazul altor nenorociri din economia românească, domneşte o tăcere criminală, iar cele câteva adevăruri scăpate uneori, sunt atenuate şi îngropate rapid.
După ani, se pare că revine apetitul pentru lucrări obscure, fără o utilitate reală, care îţi impun senzaţia că mai importantă este cheltuirea banilor decât obiectivul în sine. Ca tacâmul să fie complet, iată că mass-media descoperă şi de data aceasta ilegalităţi grave în procesul de atribuire directă, un număr de patru societăţi începând lucrările înainte de a finaliza procedura legală de achiziţie publică şi a semna contractele. De altfel unul dintre patronii companiilor implicate declara senin: „Pe lumea asta mai e ceva corect? Nici măcar legile nu sunt ok.” În loc să ne adunăm toate eforturile şi finanţele către construcţia autostrăzii Comarnic – Braşov, singura rezolvare serioasă pentru ecuaţia aglomeraţiei rutiere pe Valea Prahovei, zonă cu un trafic zilnic de peste 30 000 de maşini pe zi, ne găsim de lucru în a risipi fără rost banii publici.
Vitejia şi hărnicia decidenţilor noştri politici se fracturează în interese vinovate, care au la origine şantajul, şpaga, promovarea celor obedienţi. Făcând casă bună cu uitarea şi cu recunoscuta formulă că la noi orice minune durează trei zile, fenomenul este cât se poate de vizibil atât în zona politică a societăţii, cât mai ales în cea economică. Sau cine ştie, în acest caz poate mă înşel eu, iar guvernul se pregăteşte pentru un nou eşec în găsirea, unui investitor serios pentru construcţia autostrăzii menţionate. Aşa cum se tot întâmplă din 2004 …
Recunosc, ca să fiu sigur, într-o totala lipsă de respect faţă de soluţiile ingenioase de fluidizare a traficului pe DN 1, m-am întors la Ploieşti pe DN 1A, varianta Săcele – Cheia – Vălenii de Munte. Şi când te gândeşti că era abia joi …