Românii vor plăti facturi mai mici la energia electrică, începând din luna iulie. Şi asta pentru că, timp de şase luni, componenta de certificate verzi a fost plătită de două ori de către consumatorii finali.

Anunţul a fost făcut de  vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Emil Calotă, fost primar al Ploieştiului

Oficialul nu a precizat însă cu cât se va ieftini energia electrică, spunând că  o decizie finală privind procentul de reducere va fi luată în şedinţa Comitetului de Reglementare din perioada următoare.

"Autoritatea face o evaluare şi o regularizare de două ori pe an. Din nefericire, anul 2012 a fost unul special, precum bine ştiţi, când Autoritatea s-a reorganizat. Eu nu caut scuze şi nu scuz. Este, până la urmă, o greşeală — în primul rând una de comunicare şi mai ales în urmărirea mai atentă a operatorilor de distribuţie şi furnizare în relaţia cu consumatorul final', a spus Emil Calotă, citat de agerpres.ro. 

Scăderea preţului vine după ce Electrica a încasat suplimentar, prin dubla taxare a certificatelor verzi, suma de 50 de milioane de lei, pe care se aşteaptă să o returneze consumatorilor, potrivit prospectului de listare la bursă a companiei.

"Deşi costul cu certificatele verzi a fost evidenţiat separat în factura de energie electrică, pentru motive de transparenţă, încă din septembrie 2012, ANRE nu a redus corespunzător tariful reglementat de furnizare. Acest fapt a determinat suportarea de către consumatori de costuri duble cu certificatele verzi (prin includerea acestor costuri în tariful reglementat şi prin facturarea separată a costului cu certificatele verzi) pentru perioada septembrie 2012 — iulie 2013", se arată în document.