Grupul francez Total a încheiat un acord cu Lukoil pentru explorarea unor zăcăminte petroliere de şist din Siberia, în ciuda sancţiunilor dispuse de Uniunea Europeană asupra Rusiei de la anexarea Crimeei.
Directorul general al Total, Christophe de Margerie, a semnat acordul la un forum economic internaţional de la Sankt Petersburg, demonstrând angajamentul grupului pentru Rusia, în timp ce oficiali ai unor companii precum Citigroup, Morgan Stanley şi ASA Statoil au renunţat să participe la eveniment, potrivit Mediafax.
Total şi Lukoil vor înfiinţa o companie mixtă care va căuta petrol în regiunea Bazenov din Siberia, se arată îtr-un comunicat al companiei franceze. De Margerie a declarat că zăcămintele de şist din Siberia au un mare potenţial.
Investiţiile în proiect vor fi de 120-150 de milioane de dolari în primii doi ani, a spus preşedintele Lukoil, Vagit Alekperov.
Potrivit reprezentanţilor Total, afacerile din Rusia nu intră sub incidenţa sancţiunilor impuse ţării, inclusiv împotriva lui Ghenadi Timcenko, acţionar al companiei Novatek la care producătorul francez de petrol deţine o participaţie.
De Margerie a declarat săptămâna trecută că afacerile decurg ca de obicei, chiar dacă SUA şi Europa au impus restricţii Rusiei. La forumul de la St. Petersburg au participat şi directorii generali ai companiilor Eni şi Royal Dutch Shell.
Acordul dintre Total şi Lukoil prevede explorarea şi dezvoltarea a patru perimetre din regiunea autonomă Khanti-Mansi, pe o suprafaţă de 2.700 de kilometri pătraţi. Lukoil va deţine o participaţie de 51% la proiect, restul revenind grupului Total.
Cu acest acord, Total urmează exemplul Exxon Mobil şi al Statoil, care au deja proiecte în domeniul petrolului cu Rosneft, în vestul Siberiei, în timp ce Royal Dutch Shell s-a asociat cu Gazprom Neft.
Total intenţionează să investează mai multe miliarde de dolari pentru creşterea producţiei în Rusia, în cadrul planurilor de extindere a producţiei la nivel mondial.
În acest context, Total vrea să îşi majoreze participaţia la compania Novatek şi continuă proiectul Yamal pentru gaze naturale lichefiate în regiunea arctică.