Spania va plafona preţurile gazelor naturale, va reduce taxele şi va redirecţiona profiturile companiei energetice, ca parte a pachetului de măsuri menit să scadă preţurile în creştere la utilităţi, a anunţat luni premierul Pedro Sanchez, într-un interviu acordat postului de televiziune TVE, transmite Reuters.
Este inacceptabil ca firmele energetice să profite de pe urma preţurilor ridicate de pe piaţa pentru electricitate. "Vom lua acele profituri extraordinare pe care le fac companiile energetice şi le vom transfera către consumatori". Vom reduce taxa specială pe electricitate la 0,5%, de la 5,1%, a declarat prim ministrul.
Acesta a explicat că redirecţionarea profiturilor de la companiile de utilităţi va fi folosită pentru plafonarea preţurilor gazelor naturale şi reducerea costurilor cu energia pentru consumatori.
Noile măsuri ar urma să fie adoptate în şedinţa de marţi a Guvernului de la Madrid. Analiştii se aşteaptă şi la suspendarea impozitului pentru generare de 7% şi extinderea reducerii TVA până la finalul anului.
Măsurile vor avea ca efect reducerea veniturilor guvernamentale în 2021 cu aproximativ 1,4 miliarde de euro, a afirmat Sanchez.
Cererea ridicată pentru gaze naturale şi creşterea preţurilor la certificatele tranzacţionabile pentru emisii au dus la majorarea preţurilor în multe state europene.
Spania va plafona preţurile gazelor naturale, va scădea taxele şi va redirecţiona profiturile pentru reducerea facturilor la energie
14 septembrie 2021
- citeşte totul despre:
- spania,
- gaze naturale,
- pretu,
- tarife,
- profit
(351 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Chiar şi fără acciză suplimentară, benzina tot se scumpeşte de la 1 ianuarie
(28 decembrie 2013)
91 vizualizări
A fost desemnat câştigătorul pentru elaborarea documentaţiei necesare construirii unui tronson de 72 de kilometri al drumului de mare viteză Ploieşti - Paşcani
(6 iulie 2018)
81 vizualizări
Statele Uniunii Europene care nu acceptă refugiaţi ar putea pierde fonduri comunitare
(28 ianuarie 2017)
63 vizualizări
Gigantii industriei IT vor anunţa rezultatele financiare
(14 iulie 2014)
108 vizualizări
Producătorii şi procesatorii susţin că în aprilie carnea de porc se va scumpi cu până la 20%
(5 aprilie 2017)
299 vizualizări
Francul elveţian a ajuns la un nou maxim istoric
(16 ianuarie 2015)
94 vizualizări
TVA de 9% la carne?
(20 noiembrie 2013)
165 vizualizări
Cum va afecta regulamentul de protecţie a datelor publicitatea online? Ce trebuie să ştie magazinele online
(23 ianuarie 2018)
132 vizualizări
Prima extragere lunară a Loteriei Bonurilor Fiscale are loc duminică
(17 iulie 2015)
64 vizualizări
Liderii pieţei asigurărilor schimbă preţurile RCA. Urmează ieftiniri
(7 septembrie 2017)
468 vizualizări
Guvernul a avizat favorabil iniţiativa privind insolvenţa persoanelor fizice
(2 octombrie 2014)
90 vizualizări
Hidroelectrica va scoate în februarie la vânzare 33 de microhidrocentrale pentru 19 milioane euro
(20 ianuarie 2015)
124 vizualizări
Cartela pre-pay cu buletinul mai aşteaptă
(14 iunie 2014)
263 vizualizări
Pericolul împrumuturilor până la salariu
(20 februarie 2015)
382 vizualizări
Germania dă asigurări că embargoul rus la alimente va avea un impact redus
(17 august 2014)
111 vizualizări
Guvernul a pregătit contribuţia CAS şi CASS la nivelul salariului minim pentru contracte part-time
(13 iulie 2017)
194 vizualizări
Strategii de încercat la loteriile online
(2 aprilie 2021)
97 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























