Consumatorii din România vor putea cumpăra de la jumătatea lunii ianuarie a anului viitor doar pâine şi alte produse de panificaţie, precum cornurile, chiflele, batoanele sau minibaghetele, fără coloranţi, potrivit unui ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) publicat recent în Monitorul Oficial, potrivit Gândul. Singura excepţie de la această regulă se va face în cazul pâinii din malţ, în producerea căreia se va accepta în continuare utilizarea colorantului E150 a-d, caramelul, unul dintre cei mai utilizaţi în industria alimentară. Totodată, producătorii nu vor mai fi nevoiţi să respecte prevederile legate la cantitatea netă pe care trebuia să o aibă pâinea care urma să fie vândută în magazine, hipermarketuri şi brutării, respectiv 300 de grame. Până acum creşterea sau scăderea cantităţii nete a pâinii era permisă doar din 100 în 100 de grame. Ei nu vor fi nevoiţi să respecte nici cantitatea netă de maximum 150 de grame, prevăzută până acum la specialităţile de panificaţie.
De la jumătatea lunii viitoare, cei care vând produse de panificaţie neambalate în România vor fi nevoiţi să afişeze în magazine o serie de informaţii referitoare la acestea. „Informarea se poate face prin înscrierea pe produs, pe afiş, anunţ sau în orice altă formă - comunicare verbală - , fără risc de confuzie“, se menţionează în Ordinul ANPC nr. 392/2013. Informaţiile obligatorii sunt: denumirea produselor, cea a furnizorului, cantitatea netă sau pe bucată a acestora, preţul (lei/bucată), preţul pe kilogram şi ingredientele alergene pe care le pot conţine. Astfel, etichieta ar putea cuprinde: denumirea sub care se vinde produsul; lista cuprinzând ingredientele; cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente; cantitatea netă; data durabilităţii minimale; condiţiile de depozitare sau folosire atunci când acestea necesită indicaţii speciale; denumirea sau denumirea comercială şi sediul producătorului ori ale ambalatorului sau ale distribuitorului înregistrat în Uniunea Europeană; locul de origine sau de provenienţă dacă omiterea acestuia ar fi de natură să creeze confuzii în gândirea consumatorilor cu privire la originea sau provenienţa reală a produsului; instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare necorespunzătoare; o menţiune care să permită indicarea lotului; ingredientele cu efecte alergene; preţul de vânzare cu amănuntul, exprimat în lei/bucată; preţul pe unitatea de măsură, exprimat în lei/kg.