Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie sectorială pe piaţa carburanţilor, după ce preţurile fără taxe la carburanţi au depăşit uşor media Uniunii Europene, pentru a vedea cum s-au format preţurile, dar şi cum s-a transpus directiva europeană privind stocurile obligatorii de carburanţi, a declarat luni preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu. Investigaţia ar putea dura un an de zile.
”Mai ales în prima parte a anului trecut, preţurile în România fără taxe la benzină şi la motorină sunt mai mari decât în marea majoritate a ţărilor din UE, sunt peste media UE, ceea ce e un fenomen nou. Pentru că, tradiţional, în România, preţurile fără taxe erau puţin sub media Uniunii Europene”, a spus Chiriţoiu, în cadrul unui eveniment pe teme energetice.
Şeful autorităţii antimonopol argumentează necesitatea anchetei prin faptul că, faţă de prima parte a anului trecut, lucurile s-au schimbat sensibil.
“Este semi-adevărat că în România preţul carburanţilor este mai mare decât în Austria. Întrebarea este de ce de un an de zile este mai mare decât media Uniunii Europene. Căutăm răspunsul”, a afirmat Chiriţoiu.
Autoritatea de concurenţă va analiza de ce preţurile fără taxe la carburanţi au urcat în ultimele luni, depăşind media Uniunii Europene.
”Pentru noi este o evoluţie surprinzătoare, o să vedem de ce, de la sfârşitul anului 2016, au crescut preţurile fără taxe, care acum sunt uşor peste media europeană”, a declarat Chiriţoiu.
Consiliul Concurenţei are astfel pârghia legală în care să ceară companiilor să-i furnizeze date care să explice acest comportament pe care oficialul îl numeşte ”straniu”.
”Vârful a fost în primul trimestru al anului 2016. Acum suntem la un procent peste media UE, deci foarte aproape de media UE. Problema e în curs de rezolvare. Undeva ceva s-a întâmplat la începutul anului trecut”, a menţionat Chiriţoiu.
"Pot să existe explicaţii pentru aceste comportamente, pentru aceste evoluţii, pot fi schimbări în legislaţie sau pot fi alte explicaţii. Dar ne vom uita cu siguranţă şi la modificări de legislaţie care ar putea să explice această evoluţie şi dacă sunt cumva erori pe care le-am făcut noi sau alte autorităţi ale statului, dar acestea pot fi corectate", a adăugat el.
De asemenea, în acest an Consiliul Concurenţei va finaliza multe investigaţii importante, a precizat şeful instituţiei.
”Va fi un an cu decizii semnificative. Mai multe investigaţii se vor finaliza în acest an decât anul trecut şi unele din ele vizează cazuri foarte mari”, a mai spus preşedintele autorităţii de concurenţă.