Autoritatea pentru Reglementare în Energie plănuieşte schimbarea regulilor referitoare la deconectarea de la reţeaua de energie electrică pentru clienţii finali ai furnizorilor de ultimă instanţă.
Noile reguli ar trebui să elimine situaţiile în care consumatorii sunt deconectaţi, chiar dacă şi-au plătit facturile, şi să evite întreruperea alimentării cu energie dacă la adresa respectivă locuieşte un client vulnerabil. Totodată, ar trebui să devină mai uşor pentru client să vadă anunţul despre întreruperea alimentării. Modificările sunt deocamdată la stadiul de proiect şi se vor aplica doar după publicarea lor în Monitorul Oficial al României.
Perioadă mai lungă între preaviz şi deconectare
Proiectul ANRE prevede, în primul rând, prelungirea perioadei de timp dintre transmiterea de către furnizor a preavizului de deconectare şi deconectarea în sine, astfel încât clientul să poată comunica în timp util dacă efectuează plata. Astfel, furnizorul este obligat să transmită clientului previzul de deconectare cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de termenul de deconectare, faţă de 15 zile, în prezent. O noutate este că preavizul se va putea transmite şi prin poşta electronică, adică prin e-mail, iar furnizorul va putea vedea când clientul a citit mesajul, utilizând opţiunea de verificare a citirii mesajului.
În lipsa confirmării, preavizul se consideră comunicat clientului în termen de 7 zile lucrătoare de la data transmiterii. În prezent, preavizul se mai poate transmite şi prin poştă, utilizând opţiunea cu confirmare de primire, şi aici termenul fiind tot de 7 zile. Introducerea transmiterii preavizului prin e-mail a fost necesară având în vedere situaţii precum imposibilitatea deconectării locurilor de consum ale clienţilor finali care nu îşi îndeplinesc obligaţiile de plată, ca urmare a faptului că furnizorii nu au confirmarea primirii preavizului din cauze multiple (refuzul clienţilor de a primi preavizul, decesul titularului de contract, etc.), explică ANRE.
„Anunţ de deconectare”
O altă noutate adusă de modificarea propusă este introducerea unui „anunţ de deconectare”, în cazul în care clientul nu a confirmat primirea preavizului de deconectare transmis anterior. Astfel, dacă cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de termenul de deconectare, clientul nu plăteşte integral facturile restante sau nu constituie garanţiile financiare cerute de furnizor, acesta din urmă afişează un „anunţ de deconectare”. El va fi afişat de către furnizor la locul de consum pentru care se solicită deconectarea, adică la rău-platnic acasă, în cea de-a 9-a zi lucrătoare înainte de termenul de deconectare. Potrivit ANRE, anunţul de deconectare conţine cel puţin următoarele elemente: data înteruperii alimentării cu energie electrică, motivul pentru care furnizorul solicită înteruperea, data şi modalitatea în care a fost transmis preavizul de deconectare, obligaţia clientului de a contacta furnizorul şi mijloacele de comunicare puse la dispoziţie de către furnizor în acest scop, obligaţia clientului de a comunica furnizorului dacă la locul de consum respectiv se află un client vulnerabil.
Se va explicita noţiunea de client vulnerabil şi condiţiile prevăzute în legislaţia aplicabilă pentru încadrarea în categoria de client vulnerabil. Este important de reamintit că printre drepturile clientului se regăseşte posibilitatea ca acesta să solicite furnizorului reeşalonarea la plată a sumelor datorate, pentru care a primit preaviz de deconectare. În ultimă instanţă, în cazul în care clientul nu plăteşte sumele datorate sau nu constituie/actualizează garanţia financiară în cel mult 18 zile lucrătoare de la transmiterea preavizului sau nu informează furnizorul cu privire la faptul că la locul de consum locuieşte un client vulnerabil, furnizorul poate comunica solicitarea de întrerupere a alimentării cu energie electrică la locul de consum respectiv.
Cum se reia alimentarea
După întreruperea alimentării cu energie electrică, reluarea alimentării la locul de consum se realizează în cel târziu 2 zile lucrătoare de la data la care furnizorul a primit de la client dovada că a plătit integral facturile restante, dobânzile penalizatoare şi costurile aferente serviciilor de întrerupere/reluare a alimentării cu energie electrică precum şi/sau dovada că a constituit garanţii financiare solicitate de furnizor.
Noi reguli pentru deconectarea de la reţeaua de energie electrică
4 septembrie 2018
- citeşte totul despre:
- electrica,
- preaviz,
- furnizare,
- deconectare,
- client
(516 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Statul trebuie să plătească dobândă pentru sumele ce trebuie rambursate contribuabililor
(21 octombrie 2015)
65 vizualizări
Uniunea Europeană elimină tarifele de roaming din 2017
(30 iunie 2015)
50 vizualizări
Investitorii care au fugit din România
(18 august 2014)
264 vizualizări
ASF a demarat controale în regim de urgenţă la companiile Asirom, Generali, Groupama şi Uniqa
(13 iunie 2017)
144 vizualizări
Statele europene s-au angajat să combată evaziunea prin schimbul de informaţii financiare
(30 octombrie 2014)
110 vizualizări
Rubla rusească, la un minim record din cauza sancţiunilor UE
(12 septembrie 2014)
119 vizualizări
UE vrea să limiteze consumul industrial de energie din cauza Rusiei
(2 septembrie 2014)
70 vizualizări
De 9 ani AFI este MALLIN pentru ploieşteni
(30 septembrie 2022)
151 vizualizări
Ministrul Energiei: România nu va fi afectată de o eventuală sistare a gazelor ruseşti
(15 septembrie 2014)
62 vizualizări
Consiliul Concurenţei anchetează posibile practici anticoncurenţiale la Auchan, Carrefour, Cora şi Kaufland
(13 noiembrie 2014)
98 vizualizări
Michelin va închide trei uzine din Europa
(6 noiembrie 2015)
165 vizualizări
ENEL, E.ON şi CEZ, controlate de ANRE
(31 ianuarie 2014)
83 vizualizări
Basarabia, alternativa investitorilor care nu vor impozite prea mari
(21 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
759 vizualizări
Numărul şomerilor a urcat în octombrie pentru a doua lună la rând, depăşind 522.000
(29 noiembrie 2016)
79 vizualizări
AFI Ploieşti şi infO(1) Robotics organizează săptămâna dedicată roboticii
(20 martie 2022)
112 vizualizări
Comercianţii scapă de plata unei cote din vânzarea filmelor interzise minorilor
(10 septembrie 2017)
92 vizualizări
Reguli contabile simplificate pentru persoanele fizice
(5 ianuarie 2015)
96 vizualizări
MENIUL de REVELION în lume: ce alimente aduc noroc în Anul Nou
Mai toate mâncărurile „tradiţionale” pentru noaptea dintre ani sunt gândite în raport
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Brebu- un castel necunoscut!
Publicat la data de 27 august 2026
-
Un brand al oraşului: Restaurantul lui Gherea din Gara Ploieşti
Publicat la data de 27 august 2026
-
Revanşa lui Jose Mourinho: Ce şanse are The Special One să câştige titlul cu Real Madrid?
Publicat la data de 29 august 2026
-
Când hainele spun mai mult decât cuvintele despre stilul tău de viaţă
Publicat la data de 27 august 2026


























