Cota din încasările obţinute din vânzarea filmelor nerecomandate minorilor va fi eliminată în cazul comercianţilor, în schimb va fi extinsă cota din veniturile realizate de firme cu activitate în incinta monumentelor istorice publice, prevede un proiect de lege.

Proiectul are în vedere modificarea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, scrie Profit.ro.
În prezent, veniturile proprii ale Fondului Cultural Naţional provin şi dintr-o cotă de 20% din încasările obţinute din vânzarea sau închirierea fonogramelor ori videogramelor a căror vizionare nu este recomandată minorilor. Proiectul de lege propune însă ca perceperea cotei să fie efectuată doar în cazul difuzării şi închirierii, nu şi al vânzării produselor respective.
Fondul menţionat este alimentat şi de o cotă de 2% din veniturile realizate de firmele care îşi desfăşoară integral activitatea respectivă în incinta sau pe domeniul public aflat în spaţiul de protecţie al monumentelor istorice proprietate publică. Conform proiectului, însă, cota va fi aplicată şi firmelor care nu îşi desfăşoară integral activitatea în aceste spaţii.
Proiectul de lege cu aceste modificări urmează să fie aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului spre adoptare.