Cea mai scumpă casă tranzacţionată în 2016 în Cluj-Napoca s-a ridicat la 1,4 milioane de euro, potrivit unui ghid al tranzacţiilor imobiliare din Cluj-Napoca lansat la începutul lunii august. Acum, s-a aflat şi cine este cumpărătorul.
Conform acestui document, valoarea totală a tranzacţiilor imobiliare în anul 2016 a fost de 457 de milioane de euro, faţă de 358 de milioane de euro în 2015 şi 284, în 2014. Astfel, în 2016 valoarea totală a tranzacţiilor a crescut cu 28% faţă de anul precedent şi cu 61% faţă de 2014.
Ponderea semnificativă a sumei tranzacţionate în 2016 o reprezintă apartamentele, cu un procent de 63%. Preţul mediu pe metru pătrat al apartamentelor tranzacţionate în anul 2016 a fost de 1.000 de euro pe metru pătrat, faţă de 873 de euro pe metru pătrat în anul 2015 şi 836 de euro pe metru pătrat în anul 2014, se arată în acest studiu.
“Cea mai scumpă casă tranzacţionată este localizată în centru, în zona străzii Avram Iancu, tranzacţia fiind de 1,4 milioane de euro”, se mai arată în ghid.
Casa a fost achiziţionată de pictorul român Adrian Ghenie, scrie zf.ro.
Anul trecut, strada Bună Ziua a fost strada cu cele mai valoroase tranzacţii (14,8 mil. euro).
Cel mai scump teren a fost tranzacţionat în cartierul „Între Lacuri”, ajungând la 660.000 de euro.
Mănăştur a fost cartierul cu cele mai multe tranzacţii, însumând 1.195, precum şi cartierul cu cele mai valoroase tranzacţii, suma totală fiind de 60.1 milioane de euro.