Statul va încasa anual 10-12 milioane euro din impozitarea construcţiilor speciale ale companiilor din telecomunicaţii şi 60-65 milioane euro din taxarea celor din zona de utilităţi, potrivit Mediafax.
Suma astfel colectată din activele companiilor din cele două domenii s-ar ridica la 70-77 milioane euro. La acestea se vor adăuga încasări din impozitarea construcţiilor speciale din infrastructura de transport feroviar şi infrastructura de drumuri. Potrivit unui proiect de act normativ, încasările ar urma să ajungă în total la 110 milioane de euro. „Taxa pe stâlp“ a fost anunţată de către autorităţi în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Conform proiectului de act normativ, impozitul pe construcţii speciale va fi 1,5% din valoarea construcţiei, din care se scade costul lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă pentru care se datorează impozit. Impozitul se va aplica şi pe centralele hidroelectrice, staţii de transformare, termocentrale, centrala nucleară de la Cernavodă, piste şi platforme, sonde de ţiţei, gaze şi sare, coşuri de fum, turnuri de răcire, parcări, infrastructură de drumuri precum, alei, străzi, autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, semne de circulaţie, marcaje, etc), dar şi linii şi cabluri aeriene de telecomunicaţii, platforme, turnuri şi piloni metalici pentru antene de radiofonie, telefonie mobilă, radio, tv, lacuri artificiale de acumulare, construcţii pentru transportul energiei electrice, canale de irigaţii.
După cum se ştie, metoda aceasta de taxare a „tot ce mişcă” se va răsfrânge doar asupra consumatorilor, doarece toate companiile de servicii vor încerca să compenseze plata acestor taxe prin majorarea tarifelor.