Serviciul de spaţiu privat virtual (SPV) al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), lansat în septembrie 2014 doar pentru persoane fizice, va fi disponibil de la 1 iunie şi pentru firme, a anunţat vineri autoritatea fiscală.
Prin aplicaţia spaţiul privat virtual, contribuabilii îşi pot verifica situaţia fiscală şi pot primi anumite documente la cerere, precum adeverinţa de venit, certificatul de cazier fiscal sau certificatul de atestare fiscală.
"Din 1 iunie, serviciul Spaţiul Privat Virtual este disponibil atât pentru persoanele fizice, direct sau prin împuternicit, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridicã prin reprezentant legal, prin reprezentant desemnat sau prin împuternicit", a precizat ANAF.
Măsura intră în vigoare după publicarea, în Monitorul Oficial, a unui ordin care intrã in vigoare la 1 iunie 2017.
Comunicarea prin spaţiul privat virtual şi prin serviciul “Buletinul informativ” sunt gratuite şi disponibile 24 de ore din 24.
Plătitorii de taxe înscrişi în Spaţiul Privat Virtual primesc automat prin aplicaţie decizii de impunere, decizii referitoare la obligaţii de plată accesorii, privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale, somaţii, notificări, înştiinţări şi aviz de inspecţie fiscală.
La cererea contribuabilului, pot fi trimise certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit sau certificatul de cazier fiscal.
Totodată, contribuabilii pot obţine prin SPV informaţii cu privire la obligaţiile de plată pe care le are, declaraţiile fiscale sau cereri de informaţii sau documente în legătură cu situaţia fiscală personală (cerere de informaţii despre contribuţiile de asigurări sociale declarate de angajatori, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislaţiei fiscale, cereri de audienţă, sesizări, petiţii, reclamaţii, solicitări de informaţii publice etc).
Pentru a se înrola în SPV, persoanele juridice, entităţile fără personalitate juridică, împuterniciţii persoanelor fizice, precum şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care se identifică prin codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare trebuie să completeze un formular electronic şi se vor identifica electronic cu ajutorul certificatelor digitale calificate.
Persoanele fizice vor utiliza la înregistrare o informaţie fiscală precum numărul de înregistrare al unei decizii emise de ANAF pe numele acestora.
În caz contrar, acestea trebuie meargă la orice ghişeu ANAF pentru verificarea datelor declarate cu cele din actul de identitate.
Spaţiul privat virtual al ANAF, disponibil şi pentru firme de la 1 iunie
27 mai 2017
(603 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Preţurile gazelor naturale cresc cu 8%
(8 ianuarie 2018)
70 vizualizări
Comisia de buget din Senat elimină majorarea accizei la carburanţi
(26 septembrie 2017)
679 vizualizări
Super-excavatorul românesc a făcut senzaţie în Olanda
(6 noiembrie 2013)
354 vizualizări
Liderii pieţei asigurărilor schimbă preţurile RCA. Urmează ieftiniri
(7 septembrie 2017)
467 vizualizări
Coca-Cola HBC România obţine Medalia de Aur European Water Stewardship
(7 octombrie 2014)
166 vizualizări
Mega Image a deschis 104 magazine într-un singur an
(6 ianuarie 2014)
110 vizualizări
Care sunt bonurile câştigătoare la Loteria Fiscală
(18 iulie 2016)
457 vizualizări
Teodorovici: Anul viitor să ajungem la 80% nivel de absorbţie al fondurilor UE
(3 octombrie 2014)
62 vizualizări
Sărbătoreşte 8 ani de AFI Ploieşti şi bucură-te de o toamnă FUNtastică!
(6 septembrie 2021)
58 vizualizări
Guvernul a aprobat majorarea la 4.500 de euro a ecotichetului pentru cumpărarea de maşini electrice
(27 august 2015)
58 vizualizări
Închisoare pentru cei care nu plătesc impozitul la stat
(9 decembrie 2017)
144 vizualizări
Porci de mangaliţa şi bazna, daţi gratis de autorităţi. Fermierii mai primesc şi bani ajutor
(10 ianuarie 2018)
396 vizualizări
Codul muncii este pe cale să se modifice: „Telemunca“ se legiferează, iar tinerii ar putea scăpa de perioada de probă dacă dau concurs de angajare
(27 septembrie 2015)
310 vizualizări
Cum şi-au salvat fermierii francezi culturile de îngheţ.
(23 aprilie 2017)
1022 vizualizări
Aleşii locali vor primi PENSII SPECIALE la încetarea mandatului
(7 iunie 2018)
1272 vizualizări
România, ultimul loc în UE la cheltuieli pentru cercetare şi dezvoltare
(2 decembrie 2015)
68 vizualizări
Guvernul a pregătit contribuţia CAS şi CASS la nivelul salariului minim pentru contracte part-time
(13 iulie 2017)
192 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























